(!) şi dacă mă ninge pe frunte o zeie –
potcoavă nocturnă, cu umerii goi –
corsar înşelat şi lovit de maree,
pun repede luna pe mers înapoi (!)
(!) şi dacă în clopotul nopţii s-aude
mai stinsă bătaie de stele-postum,
corăbii abia mai încap în meduze
iluzii corsare, cu pânze de fum (!)
(!) şi dacă abia mai încape-n cuvinte
metafora-zeie cu gene de fier,
corsarul se-ntoarce cu nordul fierbinte
şi-aruncă potcoave de aur pe cer (!)
(!) şi dacă se taie pădurea nebună
şi sângele-şi trece-n garoafe de rând,
corsarul pe cal cu potcoave de lună
aprinde şi-azvârle iluzii plângând (!)
