Nimic...mai Mult (II) (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

!...e-aşa de întuneric, doamnă, că-mi intră degetele-n ochii

pe care-i caut să-mi arate alt drum, pe lângă, pe ascuns,

însă absenţa luminării le-au şters adâncurile toate

şi nu mă pot salva din sinea cestui prea lacom nepătruns...!

!...îmi zic mereu: poate se-ndură numele dat ne/îndurării

şi mă aruncă în rezerva celor naivi şi păcătoşi,

unde măcar o lumânare stă la fereastră şi-i aşteaptă

pe toţi zvârliţii la uitare, în netrecut, cu ochii scoşi...!

!...încerc rugare la mărirea celui abstract pus peste toate,

ca o ispită, ca un demon pe care totuşi îl mai cred,

şi parcă nici nu mă aude, parcă nu-(i) dau destulă vamă,

şi mă şi face de ocară, şi mă şi-ntoarce în concret...!

!...orbecăiesc pe înălţime şi pe lungime, prin prăpădul

acestui gol umplut cu foame, cu nepăsare şi cu sete,

şi tot mai sper o licărire, şi poate nimeni n-o să spună:

e-aşa de întuneric, doamnă, că nici lumina nu se vede...!

Citit 7330 ori Ultima modificare Marți, 21 August 2018 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.