(!) trăiesc dezamăgirea, cu mâinile la spate,
ascult cum bate toaca şi inima cum mă bate
să spargă-ncercuirea, capcana-n care stă –
(adică merge, umblă!...mai are? ăăă-hă-hă) (!)
(!) să spargă şi să fugă aşa, cât mai departe
de baierele firii, care miros a moarte,
care i-au dus otrăvuri în fiecare zi,
sacrificându-i dreptul divin de a trăi (!)
(!) ascult cum bate vântul şi cum mă bate mama,
să-nvăţ, fără oprire, „si vis amari, ama!”...
mâine ajung la mama, lângă mormântul ei,
să-i duc o lumânare şi câţiva ghiocei,
să-i pun pe lutul veşnic o lacrămă păstrată
de când credeam că mama nu moare niciodată –
[plângeam de bucurie, cu inima la gât –
(trăiesc dezamăgirea...şi tac numaidecât)] (!)
