Un om Mecanic şi o animală Nemuritoare (IV)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dacă moare, suntem de acord s-o vârâm în pământ, mâine, după utrenie. Lăsăm Fetiţa în ghearele agoniei şi ne retragem (resemnaţi) în marile sau micile dormitoare ale indiferenţei şi laşităţii şi neputinţei noastre. Fiindcă eu nu pot suporta să văd cum intră moartea-n căţea, cum intră moartea în păsări, cum intră moartea în oameni, cum cotrobăieşte moartea prin tot şi prin toate. Cică ne retragem să ne dăm cu părerea despre ticăloşi, despre nemernici şi hahalere. Care, iată, se înmulţesc pe zi ce trece, ca iepurii, ca râmele, ca ţiganii, ca viruşii, ca microbii pe marile stadioane ale lenei şi ale deşertăciunii. Amicul Culiţă toarnă "Lacrima Christi" în pahare şi zice "Dumnezeu s-o ierte", referindu-se la căţea, dar şi la Educaţia din Familia şi Şcoala noastră, care, iată, umblă cu sufletul prin tindă... căreia, iată, i se zbate coliva-n piept... care, iată, îşi dă ultima suflare pe stradă, prin casă, în Toate şi în Tot, unde corifeii orânduielii contemporane zvârle cu pâine şi circ, zvârle cu zahăr şi şoric spre alegătorii mâncători de linişte, bostan şi răsărită, zvârle cu neruşinare, manipulează prostia şi puturoşenia prin balamuc supersonic instrumentat de behăitori naţionali şi internaţionali la fel de lacomi şi barbari!... Sigur că da!... Culiţă mai toarnă un rând şi spune "Odihnească-se în pace!"... Şi eu îmi amintesc una dintre cele mai pure şi simple poezii ale destrămării şi pierzaniei sufletului omenesc!... Şi amicul mă roagă să-i spun prima strofă din ceastă tristă splendoare a lui Romulus Vulpescu: "În fiecare zi, ne batem joc/ de păsări, de iubire şi de mare,/ şi nu băgăm de seamă că, în loc,/ rămâne un deşert de disperare!"... Nu? Da, încep să ne dea lacrimile pe faţă! Şi, afară, parcă se aude căţeaua murind! Şi amicul mecanic mă roagă să-i mai spun o strofă din ceastă poemă: "Ne amăgeşte lenea unui vis/ pe care-l anulăm cu-o şovăire,/ ne reculegem într-un cerc închis/ ce nu permite ochilor s-admire!"... Nu? Da, ne cade în pahare plânsul! Şi, afară, "Educaţia" se desfăşoară urlând pe străzile şi pe bulevardele minciunii! Şi, afară, parcă se aude căţeaua traversând prima moleculă a morţii!... Sigur că da!... Romulus Vulpescu? Un poet mare, unul dintre oamenii de cultură cu cea mai mare bibliotecă din România! Un poet care s-a oprit pe Pământ din 1933 până în 2012! La 79 de ani, sătul de Civilizaţia Capitalistă Actuală, a plecat să scrie pentru Atenţi şi Ascultători, nu pentru bezmetici şi zevzeci!... Sigur că da!... Iată, încep să se reverse zorii! Mergem afară, cu temere şi sfială, să luăm cadavrul Fetiţei!... (Stai să vezi!)

Citit 583 ori Ultima modificare Duminică, 09 Decembrie 2018 16:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.