Cu Neculai...la Una Mică (V)

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Câţiva cioroi (şefii escadrilelor, că-s mai răi şi mai urâţi) se apropie periculos de vitrinele locaţiei unde mica mea şi mica bibicului Neculai se înmulţesc, se ciocnesc, se scad, se adună, se înţeleg!... Amicul NP îmi face semn şi-şi aduce aminte de filmul "Păsările"! Cică trebuie să luăm măsuri urgente! Cică-i mai bine să părăsim zona! Cică smolitele cu pene nu prea au mamă şi tată... şi-i greu de prevăzut ce se poate întâmpla! Or, mai clar, au şi mamă, au şi tată, dar, când le auzi în fiecare clipă, în fiecare zi cum urlă "să moară mama!", "să moară tata!", îţi vine să le declari orfeline şi să le verşi lacrimi pe aripi şi pe culoarul de zbor!... Nu?
Mai stăm, deocamdată. Fiindcă, sătul de păsările astea insistente şi destul de imprevizibile, patronul le uşuieşte orgoliul şi nesimţirea cât colo. NP îmi cere părerea despre "Cioara" lui George Topârceanu. Îl rog frumos să mă lase să-mi fie milă de el cu încă una mică... şi să continue recitalul! Şi continuă: "Stranie ca un ponos/ al priveliştii de cretă,/ solitară şi cochetă/ ca un cuc de abanos,// neagră ca o muscă-n lapte/ şi fantastică-n contur,/ ca un miez adânc de noapte/ cu lumină împrejur,// fină ca o acadea/ de ţiţei topit la soare,/ prinsă-n falduri de ninsoare/ ca un fiong de catifea,// ireală ca un duh/ cu penajul ei feeric,/ ca o cupă de-ntuneric/ răsturnată în văzduh,// gravă ca o rugăciune/ şi posomorâtă ca o/ figurină de cărbune/ cu nuanţe de cacao,// tragică ca o emblemă/ a obştescului sfârşit,/ sumbră ca o anatemă/ aruncată-n infinit,// mută-n liniştea câmpiei/ ca un bloc de piatră arsă,/ ca un ghem de beznă toarsă/ din fuiorul veşniciei,// atârnând de bolta goală/ ca un uger de catran/ unde pruncii lui Satan/ vin plângând să sugă smoală,// piază rea, ca un blestem/ azvârlit aşa-ntr-o doară/ Crea-torului suprem/ şi banală... ca o cioară!"... Nu?
Da... sunt obligat, după acest recital sublim, să glosez despre amănuntele devastatoare scrise de Topârceanu în legătură cu mult râvnita şi mult draga noastră cioară aproape majoritară în piramida trofică şi în sistemul falimentar! Când să încep argumentaţia, intră o cioropină veselă şi de mare anvergură... şi-l iscodeşte pe Neculai, poate-poate îi cade vreo nucă, vreun tendon, vreun zgârci, vreun os. Amicul se repliază şi fulgeră persuasiv: "M-a rugat Ion să-l las să-i fie milă de mine... şi, drept răsplată, i-am declamat cel mai frumos poem despre tine, despre voi, adică! Şi cred că ar fi bine să mergeţi la şcoală şi să-l învăţaţi! Vă caracterizează perfect! Şi să nu mai cârâiţi la mormântul lui George! Da?"... (Stai aşa!)

Citit 383 ori Ultima modificare Marți, 12 Martie 2019 17:34

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro