Maria...şi Tramvaiul 7

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Se uită-n stânga şi-n dreapta. Parcă-i lipseşte ceva, cineva. Are ochi uzi. Şi zice: „Mă cheamă Maria, am cincizeci de ani, vin de la gara cea cu trenuri şi vreau să ajung la spitalul judeţean cel mare!”...N-o aude nimeni. Mai zice o dată. Însă iar n-o aude nimeni. O femeie tânără şi ştiutoare se repede s-o ajute pe tanti Maria. Dă din mâini şi din cuvinte: „Autobuzul ăsta merge la cimitir, nu la spital! Dacă nu vrei la cimitir, cobori la prima, o iei încolo, faci oleacă înspre răsărit şi te sui în orice tramvai de pe partea cealaltă, mergi o staţie, te dai jos, mai mergi o ţâră şi intri exact în spital! Da?...Cu această explicaţie, săraca femeie rătăcită poate ajunge oriunde, numai la spital nu!...Sigur că da! Îi dau o mână de sprijin şi o ajut să coboare!...Tanti Maria merge foarte încet. Şi nu scoate nici o vocală. O întreb ce suferinţă are. Zice că n-are. Zice că merge la bărbatul ei bolnav tare. Bărbatul care a părăsit-o în urmă cu zece ani, „pentru alta, una, Miţa, fosta soţie a lui Grigore din deal, pe care l-a lăsat baltă şi s-a luat cu al meu!”. Şi continuă: „Dar eu l-am iubit mult...şi nu-l pot lăsa singur pe patul cu durere, că asta, Miţa, nu se mai gândeşte la el şi nu vine nici măcar să-l vadă, aşa-i de afurisită, aşa-i de rea, aşa-i de umblătoare încolo şi încoace, pricepi mata cum vine treaba, nu? Acela mare şi galben, care vine repede, nu-i tramvaiul meu?”...”Sigur că da! E al matale! Dar nu-l mai prindem! Lasă, că vine altul! Mai aşteptăm un sfert de oră şi vine altul! Nu-ţi fie teamă! Stau până te urci!!...Femeia tace şi mă priveşte fix. Umblă-n buzunarul de la pestelcă, scoate o coală de maculator, mototolită, şi mă roagă să-i cetesc. Iată ce elegie, ce puţine şi răscolitoare cuvinte-s frumos desenate cu creion chimic, într-o grafie de cancelarie, de-un grămătic medieval, mi se pare: „Când a murit Maria, era luni/ (fugise de la casa cu nebuni)/ şi-a stat aşa, lângă pârâu, departe,/ pe flori nemuritoare pân-la moarte!//...Şi-a stat mai multe zile, până când/ nişte ţărani (care furau pământ)/ au dat de ea şi au crezut că-i floare/ uitată-n viaţă, pentru fiecare!// Au plâns încet şi tainic şi frumos,/ au azvârlit uneltele pe jos.../ şi-au dus-o toţi, au dus-o pân-acasă,/ acasa lor...Maria n-avea casă!// O zi – la unul!...altă zi – la altul!.../ (tristeţea năucise tot Înaltul.../ şi au venit, cu mii de mătăciuni,/ nebunii de la casa cu nebuni!// Frumoasă...vie! şi frumoasă...moartă!.../ Maria s-a oprit (din poartă-n poartă).../ dar nimeni n-a putut (de of şi dor)/ să creadă c-a murit Maria lor!”//...Vine tramvaiul. O ajut să urce. Apoi, prin geamul murdar al matahalei galbene, o văd pe tanti Maria cum se uită la mine cu patru lacrimi, câte două din fiecare ochi! Cred că nu are mai mult de cincizeci de ani! Afară e Joi!

Citit 421 ori Ultima modificare Vineri, 21 Iunie 2019 17:26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro