Aici, de din vale de gardul lui bădia Ghiţă Fluture, e primăvară. Dar nu-i chiar cald. Pământul se zbiceşte, iarba îşi adună puterile şi-şi arată colţul. Mai încolo, pe dâmb, omătul se micşorează şi face nişte apă care curge continuu, dar nu se varsă nicăieri. Stăm cu vacile la păscut. Acestea sunt nişte lăptărese dreptunghiulare, galbene, porumbace, florine şi albe. Pe vaca mea galbenă, tata a scris VACĂ, mare, cu vopsea verde, nu cumva să fac vreo confuzie şi să mulg boul lui nea Grigore, care n-a scris nimic pe bou. Nu ştiu să citesc, dar ştiu că vaca are patru litere şi două silabe. Oi n-avem. Au alţii, însă nu vin cu noi. Vaca nu mănâncă de unde paşte oaia. Nici cai nu mai avem. Au plecat la măcelărie, au murit pe front, i-au luat comuniştii la "grămada colectivă", i-au păpat lupii prin râpă...Ehei: "Te rog, frumoasa mea, întinde mâna/ şi suie-mi Valea Plângerii pe Deal,/ să-mi fie dor şi mai aproape Luna,/ când lupii fură viaţa unui cal!"...Ehei: "Un cal pur-sânge, o nimica toată:/ bici, sete, care, hamuri şi poveri.../ el nici nu ştie ce înseamnă roată/ şi crede, mâine, c-o să fie ieri!"...Iată, stăm în dosul gardului lui bădia Fluture, românul ţaţei Niculina, şi facem mingi din păr de vacă. Şi le pârlim la flacăra unui focşor din păiş cu zgâtii de cătină, ca să fie mai rezistente la ciomegele noastre când ne jucăm poarcă. Fiecare-şi pârleşte mingea lui. Fetele nu pârlesc nimic. Numai băieţii. Ele stau şi se uită şi ne întorc animalele, nu cumva să se piardă dincolo de orizontul Ciorii. Şi tare se mai miră şi tare ne mai admiră cât de deştepţi suntem. De fapt, toţi suntem nişte ţânci şi nişte ţânce, toţi suntem nişte mici din carne de om, toţi am auzit şi ştim cum "face" ţâncul pământului. Fetele ne întorc vacile şi ascultă. Şi toţi ascultăm cât de minunat ne citeşte băiatul cel mare al lui bădia Iancu Cujbă, Constantin, pe care-l chemăm Titi, şi care mai are puţin şi va să fie strivit într-un accident cu tractorul pe-o coastă. Ne citeşte poveşti împrumutate de la biblioteca din Rădeşti, unde, mai încolo, isteţul Costică Boza ne va primi pe toţi, printre rafturi şi aduceri aminte. Care mai de care se imaginează Făt-frumos, care mai de care se imaginează Ileană-Cosânzeană. Eu mă văd Zmeu, deşi n-am trup şi tupeu de Rău sau Erou. Vorba doamnei Ileana Mălăncioiu, cea mai scumpă Alcătuire a Poeziei Române: "O, toate fetele acelea din poveste,/ care de teamă v-au urmat mereu,/ când e atât de simplu şi de omeneşte/ să-ncerci odată să iubeşti un zmeu!"...Sigur că da? Sigur că da! Nu?
Dincolo de gardul lui bădia Ghiţă Fluture (I) Scris de Ion Zimbru
