Sigur că da... mă duc aşa, ca şi cum mă aşteaptă pentru (dez)legare! chiar acum, în crucea nopţii mă duc! ştiu foarte bine cărarea până acolo!... dar trebuie să trec pe lângă stâna l-alde Lungu! şi au ăştia nişte câini mari cât nişte zimbri uitaţi pe Valea Zimbrului şi pe Dealul Ciorii! Nu-s flămânzi, că mănâncă toată ziua numai naturale, da-şi apără mioarele şi mioriţele, şi mieii şi mieluşeii, şi berbecii şi berbecuţii... îşi apără toate astea mai abitir decât ardelenii îşi apără Ardealul şi mai abitir decât moldovenii îşi apără Moldova... sunt în stare să mă sfâşie dacă nu-mi bănuiesc gândurile curate când trec pe lână târlă, nu cum stau potăile noastre cu botul pe labe când jigodiile prea hunului Attila "vin spre noi cu gând mişel", vorba poetului Adrian Păunescu, unul dintre cei mai mari scriitori şi patrioţi români! Nu? Sigur că da, ştiu, am ciomag cu mutelcă pentru apărare, da-i noapte de-ţi dai cu deştele-n ochi, cum postulează românul pur-sânge! ştiu, merg după mirosul şi după gustul cărării, da-i frica-n mine cât calul când mă gândesc la cerberii dintre mine şi fata de sub tei! ştiu, oi fi având eu măciucă, însă cum să mă apăr dacă nu văd de cine să mă apăr? şi ciobăneştii lui Lungu au un miros formidabil, mult mai fin decât al meu în preajma aventurii şi curiozităţii! oare nu-i mai sănătos să mă duc mâine, pe lumina dimineţii, când baciul Iordache dă la strungă şi poate sări să liniştească apucăturile câinilor, cum ar trebui să se ridice şi să sară tot natul românesc în calea gărgăunilor cu ochi injectaţi de pălincă şi isterie iredentistă?... Sigur că da! oare nu-i mai bine să las naibii principiile ciobanului moldovean, să dau dracului resemnarea "mirelui" din balada timpului trecut şi din prezent... şi să-i dau de cheltuială hrăpăreţului ungurean?... Sigur că da! oare nu-i mai bine să le trimit câinilor şi ciobanilor, pe aripile vântului şi întunericului, "Cerşetorul de fântâni"?... E mai bine, cred! Uite: "Şi vine cerşetorul de fântâni:/ vă rog să-mi daţi şi mie o fântână,/ să beau puţin şi să mă spăl pe mâni.../ Sunt de departe, tocmai de la stână!// Am un izvor în buzunarul stâng.../ (vi-l dau oricând, să nu vă fie sete).../ Mi-i sete, însă pot să vă mai ning/ cu Mioriţa - opere complete!// Vă las un fluier ostenit de dor,/ mă duc departe... (ca să dau la câni).../ ca un Lipan mă pregătesc să mor.../ Şi pleacă cerşetorul de fântâni!"//... Sigur că da!... Nu?
Mă uit în zare, spre stână, spre fata cu tei, spre teiul cu fată... şi nu se mai aude nici măcar cum toate sunt încremenite în/sub în/depărtarea Carului cel Mare!... (Stai să vezi!)
