O ruină a Frumuseţii de Odinioară

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Consideraţiuni şi motivaţii de Viaţă şi de Moarte m-au determinat să umblu prin jurul clădirii fostei halte Docăneasa, aflată pe linia ferată Galaţi - Bârlad, dincolo de Tălăşmani, după ce laşi în urmă feericul târg Bereşti şi treci prin cel mai lung tunel din România! Clădirea despre care fac vorbă aici (cum sunt şi alte multe clădiri specifice de pe aceeaşi rută şi de pe alte rute din Ţara lui Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul) e o ruină! Nu cred că există ceva mai răscolitor şi mai întristător decât o asemenea clădire! Numai ferestre goale, numai aer gol, numai timp gol, numai vreme goală! Numai gânduri negre, numai visuri negre, numai perspective negre! Numai cuvinte moarte, numai strigăte moarte! Numai şi numai amintirea atâtor lacrimi de despărţire şi de împărţire! Numai şi numai plânsuri de plecare şi sosire! Doar câţiva copaci bătrâni şi uitaţi de păsări şi de oameni! Doar prepeleacurile strâmbe ale câtorva felinare sparte! Numai câteva fantome ale celor care au trecut odinioară prin spaţiul/timpul cestei halte moarte sub asaltul stupid/criminal al Democraţiei! Mare păcat, foarte mare păcat că nu se mai pot trezi alde Ştefan, alde Vlad şi alde Mihai... să-i scurteze de capete pe capitaliştii guzgani, pe cei care au dus Ţara la mezatul scârbos al Lăcomiei, la arbitrarul unor aşa-zişi demnitari penali şi penibili, pe cei care au zvârlit Dacia în ghearele ridicolului, la discreţia nesimţirii! Şi cum să treci prin ceastă fostă haltă chefere... şi să nu-ţi imaginezi că nici un fel de Mântuitor nu mai are nici o şansă de Mândrie şi Iertare?

„Nu am ajuns Acolo (din păcate!).../ şi chiar îmi pare rău că n-am ajuns!.../ de-atunci, visez (frumos, fără oprire)/ locul acela dintre Jos şi Sus,/ dintre încolo şi încoace, dintre/ tot înainte şi tot înapoi!.../ degeaba cer iertare!... Iertătorul este bolnav şi cată (prin gunoi)/ resturi curate, bune de mâncare!.../ dar nimenea nu-l vede! ce păcat/ să laşi Mântuitorul de păcate.../ şi numai tu să fugi pe Ararat!//... Din fericire, încă nu e gata/ întâia dezlegare la păcat!.../ chiar celor mai urâte Magdalene/ le-a dat iertare!... şi (mereu) le-a dat/ (la toţi, la toate) Pâinea cea de Taină,/ Vinul de Nuntă până la sfârşit!.../ pe cele mai frumoase Traviate/ le-a scris, le-a vindecat şi le-a iubit!.../ dar nimeni, din păcate, nu-i aproape,/ să-l vadă!... (au închis şi au plecat!).../ El, Pur şi Simplu, cată (prin gunoaie,/ singur, zadarnic) Noul Ararat!”//... [Publicitate: „spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/.../ încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!” (Mihai Eminescu)]

Citit 705 ori Ultima modificare Duminică, 04 August 2019 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.