Opera Omenimii

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 26 Februarie 2020 00:00

Cum te duci încolo, în jos, dinspre marele Nord al Moldovei de Sud, cam pe unde crezi că stă locul unde nu se întâmplă nimic, drumul/şoseaua face la dreapta. Întrebare posibilă: ce face drumul la dreapta? Răspuns sigur: la dreapta, drumul coteşte. Coteşte aproape brusc, n-are vreme de pierdut cu sinusuri dulci, cu eleganţe rutiere. Apoi, drumul nu se grăbeşte, şi nici nu se opreşte. Continuă drept, drept tare, mai drept decât adevărul căutat şi reparat zilnic în Palatul de Justiţie. Şi cum te tot duci încolo, pe partea cea stângă se aude ceva ticăind, abia ticăind. Te uiţi, vrei/nu vrei, din frică ori din curiozitate, şi auzi. De văzut, e mai greu. Întrebare posibilă: ce auzi? Răspuns sigur: auzi inima pădurii. Atât, doar atât a mai rămas din pădurea de salcâmi: inima. Stă pe marginea drumului care a făcut la dreapta. Stă şi bate. Sau, mai bine zis, crede că bate. Bate şi aşteaptă să i se deschidă. Şi parcă vrea ceva. Parcă vrea să întrebe ceva. Şi întreabă mereu. Întrebările-i se scriu singure pe aer. Şi, în lipsa vreunui răspuns, sunt luate şi purtate de vânt, încolo şi încoace, spre aripi majestuoase... de vânt. Acum, iată, sunt purtate încolo, în jos, mai mult pe partea dreaptă a sudului Moldovei de nord, încet sau repede, după cum hotărăşte stăpânul vremii. Iată, chiar aici, la câteva triluri şi la un văz/duh distanţă de inima pădurii fără pădure, locuieşte o arie. Aria-i un fel de loc viran, un fel de gol, un fel de liber... care aşteaptă şi speră să fie călcat, ocupat, folosit, bătătorit. Suprafaţa acestei arii nu-i mare. Pot să spun şi "aria acestei suprafeţe", da-i mai frumos invers, nu?... Nu poţi să zici că asculţi o Suprafaţă din Opera Iubirii, ci o Arie din Opera Iubirii. Nu te poţi lăuda că violonistul îţi cântă o Suprafaţă din Opera Pâinii, ci o Arie... nu?... Sigur că da!... Iată, acest loc se aude/este auzit de departe. Ca o Arie. Întrebare posibilă: Arie... de unde, din ce? Răspuns sigur: din toate Operele acestui Pământ, scrise şi nescrise, străjuite de falnice şi liniştite şi elegante Alcătuiri Eoliene!... Iată-le, înalte cât Zborul Ciocârliei, importante  Slugi ale deşertăciunii, cum şi Morile de Vânt!... şi mâncându-şi triumful în fiecare secundă, însă slujind Aria din Opera Grâului, din Opera Luminii, din Opera Dezamăgirii, din Opera Vieţii şi a Morţii deopotrivă!... Arie şi Arii din Opera Părinţilor, a Ţăranilor, a Ne/Muritorilor, din Opera celor care mai pot adulmeca Măreţia Liniştită a Ne/Norocirii!... Sigur că da!... Şi unde sunt dansatorii Ariilor de pe această Arie păzită de vânt?... Sunt aici!  uite-i! valsează şi adună Răsuflet pentru Inima de la marginea Salcâmilor fără Salcâmi!... (Stai să vezi!)