Da... începem trecerea, Marea Trecere. Eu trec pe partea cealaltă cu tot cu partea asta. Ea trece pe partea asta cu tot cu partea cealaltă. Cu tot cu vaci şi cu tot cu viţei. Cu tot cu cer şi cu tot cu pământ. Cu tot cu duh şi cu tot cu văzduh. Cu tot cu păsărime. Cu tot cu Tată şi cu tot cu Fiu. Cu tot ce-a fost şi este Ne/Cunoscut. La jumătatea Trecerii, ne oprim nas în nas şi ochi în ochi, gând în gând, suflet în suflet, sunt în este şi este-n sunt. Şi Maria mă roagă să-i spun câte ceva despre Maria, dacă ştiu şi dac-o ştiu. Nu ştiu dac-am învăţat-o bine pe dinăuntru şi pe dinafară, dar îi spun tot ce am aflat până în astă ziuă. Tot ce-am aflat de la părinţii de acasă şi de la biserică. Şi uite ce aude Maria: "Mariilor, tot mor mereu/ de-a lungul sufletului meu,/ poate va fi să înţeleg/ misterul Naşterii, întreg!// Mariilor, atâţia miri/ de-a lungul voastrei Adormiri/ v-au căutat şi au murit ca nişte beţe de chibrit!// Mariilor, miresele/ şi-au spânzurat adesele/ lor visuri, au florit încet/ în mărul dinspre Nazareth!// Mariilor, la gleznele/ voastre tânjim, ades ne le/ daţi pân-acasă, până când/ intrăm cu ele în pământ!// Mariilor, sunt marmoreu/ sclav în palatul unui Zeu/ - îmi dă lumină şi absint,/ beau şi el crede că îl mint!// Mariilor, femeilor,/ pe voi şi florile vă dor,/ doar voi daţi Veşnicie-n vii, toate sunteţi Marii, Marii...!"
Iată, fiecare-i cu partea lui pe partea cealaltă! Iată, Maria-şi dă dezlegare la lacrimi! Şi eu îmi dau! Fiindcă, iată, dinspre cătunul Zimbru aud voce de femeie plângând! Boceşte ţaţa Măndiţa lui bădia Iancu Cujbă, fiindcă băiatul ei cel mare, Constantin, murise strivit de-un tractor!... "Hai, dragul mamei, du-te în ogradă,/ hai, nu mai sta aşa de liniştit,/ că au venit băieţii să te vadă/ şi fetele pe care le-ai iubit!// Ridică-te şi du-te în grădină/ că au venit toţi oamenii din sat,/ fratele tău e-n lacrimi şi suspină/ sub mărul peste geamuri aplecat!// Hai, scoală-te şi umblă pân-afară,/ că alde sor-ta plâng şi nu mai ştiu/ de ce te-ai supărat pe primăvară,/ de ce laşi liliacul, timpuriu!// Ridică-te odată, prea cuminte/ stai între scânduri, dragul meu băiat,/ spune măcar vro câteva cuvinte/ să plece moartea care te-a luat!// Hai, au venit şi păsările calde,/ şi florile în vişini şi-n cireşi,/ ieşi din minciuna lumii celeilalte,/ hai, dragul mamei, ieşi afară, ieşi!// Hai, Constantine, nu vezi câtă lume,/ câte batiste sunt de dorul tău!/ de ce nu zici că tu te ţii de glume,/ că am crezut degeaba-n Dumnezeu?"//... Sigur că da! Sărmana mamă! Sărmana mamă!
