„Să-i căutăm pe-urmaşii celor care/ Poeţii au ucis cu mâna lor,/ Cu pale de sclipiri strălucitoare,/ Cu ochiul ager şi necruţător.// Să le cărăm pe bucă, pe osânză/ Biciul de lacrimi cu asprimea sării/ Din ochiul rău, să le-ngropăm în rânză/ Electrocardiograma disperării.// Şi dreptul la cuvinte să le spargem/ Şi dreptul la iluzii să le luăm/ Şi dreptul la dispreţul fără margini/ Al nostru-al tuturora să le dăm.// O parte vor muri de fericire,/ O parte or să moară de plictis,/ dar unii se vor frânge de iubire/ Şi se vor apuca şi ei de scris.”// – [„Manifest”, pagina 5].
Sigur că da! Taman aşa s-au apucat de scris/descris foarte mulţi! Chiar şi sus/semnatul cestor cuvinte de întâmpinare a Candorii, de pregătire a Salvelor de Tun, de aşteptare continuă a Iubirii! Căci aşa trebuie onorată Poezia într-o Cetate cu cei mai buni Cetitori de Subtil pe metru liniar, pătrat şi cub! Căci aşa se cuvine a o primi pe domnişoara/doamna Metafora în jurul mic şi în jurul mare al Respectului pentru Clipa când „Marea Înfăţişare”, cum adevărat şi aristocrat rosteşte poetul/magistrul Mihai Ursachi, acum aflat în Câmpiile Elizee, cu Ioanid Romanescu şi Mihai Eminescu şi William Shakespeare şi Dante Alighieri la un turneu peripatetic/prietenesc, pe cărăruia care duce în şi vine din Infern! Fiindcă, vorba renumitului/psihologului Pascal Bruckner, „nu-i poet autentic a/cel care se roagă şi se chinuieşte să ajungă în Paradis”! Nu?
Pe pagina 10 cetim un poem cvasi/bulevardier de toată frumuseţea, pe care sigur/frumos l-ar invidia chiar şi celebrul Miron Radu Paraschivescu! Iată-l şi-n irisurile dumneavoastră: „Tu, baragladină, cânta-ne-vei destul,/ Faţa de masă-n lacrimi va pluti,/ Jocul cu moartea îl vom face nul,/ Toţi chelnerii cu capul vor plăti.// Bolnavu-i cartier de primăvară/ Numai pe strada mea, cu chipul crin,/ E nemaipomenit de solitară/ Toamna bătută în miros de vin.// Îmbie-te la zece paşi de tine,/ Arată-ţi tot ce ai dori mai trist,/ Găsind angoasa absolută-n mine,/ Extaziată amplu că exist.// Trei mere şi o piersică jilavă/ Şi ce ruşine şi durere mi-i/ Cu fruntea de înfrigurări bolnavă/ Că nu catadicseşti să te descrii.” – [„Portret de cartier”]. Da! Sigur că da! Nu?...Nimic prolix, nimic „savant”! Un magistral recurs la Frumos, la Văz/Duhul Inefabilului fără de care nu se (mai) poate! Negreşit, referindu-ne la arta seducţiei lirice, poetul Dan Manole se află în Continuu Flagrant!...[Stai să mai vezi!]
