Amintiri de/spre Mama (XV)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Da… brusc, icoana mamei mă luminează din nou! Cum să nu realizez ce şi cine nu mă lasă dincoace de dimensiunile cestor întâmplări paradoxale, zise minunăţii? Păi… cum să nu-mi dau seama cine/ce organizează totul cum a fost înainte de? Păi… nu lumina (căldura luminii) vaporizează şi  ridică cioburile exact unde erau în momentul „accidentului” de/scris de Lucian Blaga? Păi… nu tot Lucian Blaga a zis şi „eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc/ în calea mea,/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte./ Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric,/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină,/ şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister/ şi tot ce-i ne-nţeles/ se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari/ sub ochii mei,/ căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte” (?)… Da, sigur că da! încep să mă dumiresc! or aşa mi se pare, cel puţin!… e aşa de simplu şi de frumos! va să zică, din cauza liniştii, luna sparge toate geamurile! iar soarele, tot din cauza liniştii, le pune la loc!… Şi, atunci, unde-i taina, în această ecuaţie? unde-i enigma, în această propoziţie?… Gata, am rezolvat cu lumina, deşi poetul a zis că „poetul, cu lumina lui, sporeşte a lumii taină”!… Gata, mai am o mie de fluturi distanţă până la bădia Lăcătuş, o sută de fluturi până la bădia Căscatu!… Gata, trec pe lângă bătătura învăţătorului Mardare, cel căruia i-am tăiat urechea cu lama de bărbierit, dintr-o joacă nevinovată, în clasa a treia, de era să mă sfărâme mama mai abitir decât luna lui Lucian Blaga!… Uite, intr-un râpa cu cele mai multe fântâni şi cişmele, cu cele mai multe buruieni spontane, cu lauri şi balauri, cu Zmei şi Făt-frumoşi huruind de candoare, cu Ilene clătindu-şi şi clătinându-şi gleznele-n teici, cu fluturi mulţi şi albi ca într-un viscol de Mai, cu oameni care dau bună ziua şi răspund la bună ziua, cu lăptărese ciute şi cornute…!… Da… trec pe-alături de căminul cultural, unde moş Hârţanu dă filme multe cu piraţi şi cu nemţi, dar eu nu le pot vedea fiindcă nu-mi dă nici bunica şi nici mama gologani pentru bilet de intrare, că cică n-am păscut vaca bine!… Trec râpa satului… (mare şi adâncă şi misterioasă)… şi dau nas în nas cu Biblioteca (virgulă) Comunală Rădeşti… (mare şi adâncă şi înaltă)...!… Uşa-i deschisă. Nu bat. Nu strig. Intru. Şi ce... dacă intru?... [Stai să vezi!]

Citit 711 ori Ultima modificare Vineri, 25 Septembrie 2020 19:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.