Da… brusc, icoana mamei mă luminează din nou! Cum să nu realizez ce şi cine nu mă lasă dincoace de dimensiunile cestor întâmplări paradoxale, zise minunăţii? Păi… cum să nu-mi dau seama cine/ce organizează totul cum a fost înainte de? Păi… nu lumina (căldura luminii) vaporizează şi ridică cioburile exact unde erau în momentul „accidentului” de/scris de Lucian Blaga? Păi… nu tot Lucian Blaga a zis şi „eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc/ în calea mea,/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte./ Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric,/ dar eu,/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină,/ şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister/ şi tot ce-i ne-nţeles/ se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari/ sub ochii mei,/ căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte” (?)… Da, sigur că da! încep să mă dumiresc! or aşa mi se pare, cel puţin!… e aşa de simplu şi de frumos! va să zică, din cauza liniştii, luna sparge toate geamurile! iar soarele, tot din cauza liniştii, le pune la loc!… Şi, atunci, unde-i taina, în această ecuaţie? unde-i enigma, în această propoziţie?… Gata, am rezolvat cu lumina, deşi poetul a zis că „poetul, cu lumina lui, sporeşte a lumii taină”!… Gata, mai am o mie de fluturi distanţă până la bădia Lăcătuş, o sută de fluturi până la bădia Căscatu!… Gata, trec pe lângă bătătura învăţătorului Mardare, cel căruia i-am tăiat urechea cu lama de bărbierit, dintr-o joacă nevinovată, în clasa a treia, de era să mă sfărâme mama mai abitir decât luna lui Lucian Blaga!… Uite, intr-un râpa cu cele mai multe fântâni şi cişmele, cu cele mai multe buruieni spontane, cu lauri şi balauri, cu Zmei şi Făt-frumoşi huruind de candoare, cu Ilene clătindu-şi şi clătinându-şi gleznele-n teici, cu fluturi mulţi şi albi ca într-un viscol de Mai, cu oameni care dau bună ziua şi răspund la bună ziua, cu lăptărese ciute şi cornute…!… Da… trec pe-alături de căminul cultural, unde moş Hârţanu dă filme multe cu piraţi şi cu nemţi, dar eu nu le pot vedea fiindcă nu-mi dă nici bunica şi nici mama gologani pentru bilet de intrare, că cică n-am păscut vaca bine!… Trec râpa satului… (mare şi adâncă şi misterioasă)… şi dau nas în nas cu Biblioteca (virgulă) Comunală Rădeşti… (mare şi adâncă şi înaltă)...!… Uşa-i deschisă. Nu bat. Nu strig. Intru. Şi ce... dacă intru?... [Stai să vezi!]