Oare cum arată Singurătatea reală? Ce fel de chip şi ce fel de suflet o fi având? Şi cum, oare, arată un Singur real? Desigur, despre Singurătatea fantastică, romantică, abstractă, absurdă au scris mii şi mii de filozofi, s-au pronunţat mii şi mii de înţelepţi, mii şi mii de poeţi. Despre cel Singur, tot la fel. Unii au scris despre Singurătate şi despre Singur în toată viaţa lor trăită pe scurtătură ori pe lungătură, însă tot n-au dat ochi în ochi, sau gând în gând, sau cuvânt în cuvânt cu mira Singurătate, cu mirele Singur. Unii au murit consolaţi că nu există (în real) ceastă miră şi cest mire. Alţii au murit neîmpăcaţi şi trişti că nu au ajuns la Revelaţia pentru care trăit-au şi sfârşit-au pe altarul Căutării. Unii dintre unii, dar şi unii dintre alţii, chiar şi în moarte aleargă să descopere Acoperirea, să afle cheia lăcatului sau lăcatul cheii, să desfăşoare Înfăşurarea, să pună palma pe Morfologie şi pe Sintaxă de Singur şi de Singurătate. Dar... zadarnic! Şi cei liniştiţi, şi cei încăpăţânaţi în alergare (absolut toţi) îşi aduc aminte (şi din trecut, şi din prezent, şi din viitor) zisa înţeleptului Solomon: "Iată deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune!"
Nu pot spune că nu mă interesează măcar o clipă de Singurătate reală, că nu mă interesează măcar o clipă de Singur real. "Interes" în sens "straniu" al cuvântului, nu pentru nu ştiu ce adaos la palmares, la blazon, la zestre... la mai nu ştiu pentru ce goană după respectul de Sine. Chiar am răscolit multe arhive cu inteligenţe extra/terestre, chiar am dat iama prin vestigii organizate şi spontane, chiar am sâcâit tot soiul de ne/muritori, însă nu am aflat decât de/scrieri slabe, insipide, caraghioase despre ceastă Singurătate reală, despre cest Singur real. Asta nu însemnă că am început să renunţ şi să ocolesc şi să refuz şi să resping Ideea. Şi nu înseamnă că "m-am apucat de lăsat", cum zice un prieten de-al meu scriitor de cursă lungă şi căutător (şi el) prin apele tulburi (limpezi?) ale Deşertăciunii!
Prin urmare, în fiecare zi şi în fiecare noapte trec direct la organizarea cestui Real de Singurătate şi de Singur. Astfel: "Arunc oglinzile. Acestea păcălesc şi falsifică realitatea. Închid uşa. Sunt singur. Chiar mai singur decât o pădure fără animale şi păsări. Dincolo, Ea îşi şterge picioarele pe o perină cu pene de liră. Sărutul încremeneşte. Nimeni. Sunt doar un hârb pe care trecerea desenează serpentine şi catedrale fumegânde. Şi, totuşi, dincolo/dincoace de uşă, Ea-i cu o zi mai frumoasă decât mâine. Şi ieri a fost mâine, nu?"... Sigur că da!
