Da, aşa am zis: lângă Marele Trandafir Sălbatic stă Marele Rug! Marele Mur, cum îl respectă oamenii de dincoace şi de dincolo de hotar! Şi cum să nu-l respecte când toţi se hodinesc la umbra-i uriaşă, mai ales în vreme de-nflorire şi de arşiţă, când toţi mănâncă fructele-i ademenitoare printre spinii apărători, cum scrie Învăţătorul Ioanid? Da, se hodinesc şi visează cu mare frică de balaurul care, cică, îşi are sălaş în adâncurile tenebroase ale Marelui Rug! Dar, după adevărul din titlu, se hodinesc şi visează cu mare curaj! Pentru că Nimic nu-i Frumos, ştiţi foarte bine, fără de frică şi fără de curaj!
Sigur că da... mai am cam trei mii de picioare până la bunica Maria! Abia aştept să ajung şi să umblu prin Podul Casei şi să trec pe Curat - în Podul Palmei, adică - tot ce va fi să fi fost descoperit şi învăţat mai târziu, atunci, la "Convorbiri literare", când Poetul Uriaşilor (molcomul Ioanid) avea să mă arate lumii cu "O salcie pe malul apei", cu "Porumbei şi scrisori", din care mi-aduc aminte nostalgic: "Părinţii mei pregătesc fluturi pentru vara viitoare./ Amintirile mătură în spatele frontului./ Privesc prin lunetă fotografia iubitei./ Mâna pierdută se lipeşte de trup./ Tranşeele se umplu cu porumbei şi scrisori./ La atac... urlă caporalul care doarme lângă mine./ Du-te acasă... strigă sergentul care murise de ieri."//... Trei mii de picioare nu-i mult. Şi-i şi frumos al naibii pe drumeagul cotit şi socotit minunat şi misterios către nord-estul Copilăriei, către miază/nordul celor mai pline cu tulburare aventuri. Da, ca un balaur cotit şi socotit. Ca un balaur care, iată, se aude dinspre Adâncul Nevăzut al Marelui Rug: "Eu sunt aici de când poveştile pe care/ le ştii şi tu, şi el, şi ea, şi toţi le ştiu.../ Să n-ai vro frică, sunt un biet balaur sacru,/ ţin rugul tânăr, şi cu poame, mult şi viu!// Te rog să-i spui lui Făt-frumos că sunt cuminte/ şi nu mănânc nici oameni mari şi nici copii.../ Nu ştiu de ce, dar ştiu că vrea să mă ucidă.../ cică sunt rău şi bag teroare-n morţi şi-n vii!// Dacă n-aş fi, lacomi şi proşti ar scoate rugul/ din rădăcină, l-ar zvârli pe foc, l-ar da/ la fundul râpii, la gunoi şi la uitare.../ Spune şi tu, n-are dreptate limba mea?//... Eu am să pier pe limba mea... dar, deocamdată,/ rămân aici, nu vreau să fug, nu pot să fug.../ De frica mea şi de curajul vostru-(n lume)/ încă mai sunt fluturi şi flori pe Rod şi Rug!"... Are dreptate bietul balaur! Fără frică de el, n-ar mai exista Rug Viu (aprins)... şi Copilăria n-ar mai întinde Podul Palmei spre Înainte, spre unde linia vieţii şi linia iubirii se umple cu Totdeauna!... [Stai să mai vezi!]
