Care mai de care semidoct se străduieşte – din toate răsputerile şi încheieturile neamului său prost – să dea Moldova drept exemplu negativ la toate capitolele existenţei unuia dintre cele mai frumoase Plaiuri din Lume! Care mai de care ameţit şi afumat al contemporaneităţii pune Moldova la coada cozii Naţionale şi o aşează în cele mai murdare catastife şi clasoare politice, economice, morale! Care mai de care dintre vremelnicii aleşi/cocoţaţi pe Capra subnutrită a Istoriei se grăbeşte şi zvârle cât mai mult praf pe sfintele Hrisoave ale Moldovei, să uite că Doamna Bucureşti va fi totdeauna la unghia mică a Domnului Iaşi! Care mai de care ţafandache cu ţeasta goală nu-şi mai aminteşte că Ştefan cel Mare a fost şi rămâne unul dintre cei mai iscusiţi şi aprigi Domnitori ai Planetei! Care mai de care ţâşti-bâşti uns pe scaunele Educaţiei şi Culturii Române se frământă şi-şi foloseşte camarila „profesionistă” pentru minimalizarea lui Mihai Eminescu în instrucţia şcolară! Care mai de care aspirant şi aspirat la/de poziţiile înalte ale politicii actuale „se face că plouă” când se aminteşte despre Alexandru Ioan Cuza şi despre cea mai bună Reformă Agrară – în ciuda câtorva lipsuri inerente trecerii de la starea de clăcaş la cea de proprietar – din timpul Domniei ilustrului pârcălab de Galaţi! Nu-i aşa că toate acestea şi încă şi încă multe altele sunt legate de Moldova?...Aşadar, domnii cu ştampilă-n frunte ar trebui să ajute şi să promoveze valorile reale ale Moldovei, să-i redea Demnitatea de odinioară, nu să-i mânjească Importanţa pe harta tristei noastre Românii! Nu?
[Publicitate: „Eu nu mă jos de-a Moldova, Mihai!/ Eu mă uita la ea să văd dacă-i toată/ în fiecare zi şi în fiecare noapte!.../ Şi o mai aştept să-mi bată la poartă,/ să-i deschid şi să-i spun: Doamna mea,/ hai, intră în ogradă şi hodineşte-te/ în tot Văzduhul şi Duhul lui Ştefan cel Mare,/ care ne-a pus coroana Demnităţii pe creşte-te!// Eu nu mă jos de-a Moldova, Mihai!/ Eu o caut printre cele păgâne şi sfinte.../ şi îi spun: sărut mâna, Doamna mea,/ hai, vino, te rog, vino şi fii cum ai fost Înainte/ şi hodineşte-te sub Icoana celor care/ au descălecat atâta Pâine şi Poezie/ în sufletul şi pe piciorul tău de plai...!/ Şi câtă Veşnicie! Şi câtă Minună-ţie! Şi câtă Minună-mie!”...(Ion Mutelcă – Balada Moldovei fără de Sfârşit)]
