Da, îmi dă şi apă. Îmi place foarte mult apa. Mai ales când o beau cu dulceaţă de cireşe amare. Amare şi negre. Mănânc frumos şi tac. Adică nu tac. Mă uit la Ileana. Mi-i aşa dragă, încât se aude cum mă uit la ea! Ce Ileană splendidă mi-a pus Dumnezeu în cale! Nici ea nu zice nimic! Dar se aude cum mă priveşte! Surâsu-i îmi invadează memoria. Şi-mi aduc aminte o strofă scrisă de Mihai: „O vis ferice de iubire,/ mireasă blândă din poveşti,/ nu mai zâmbi, a ta zâmbire/ mi-arată cât de dulce eşti!”... Brusc, o aud: „Hai, continuă, continuă! Îmi place cum gândeşti despre mine!”... Nu mai pot continua! Mă înspăimântă ideea că-mi citeşte-n cap! E formidabilă, dar mi-i frică! Bine că n-am gândit vro ceva urât, aiurea pe adresa ei!... Sigur că da... mulţumesc frumos... vreau să-i sărut mâinile arse de soare, dar nu mă lasă! Cică nu se cade! Cică nu merită ea... pentru numai atâta! Cică: „Uite, înainte de a ne căsători, te rog să mă ajuţi la praşila dintâi şi de-a doua! Un hectar de vie nobilă şi un hectar de păpuşoi! Via-i pe Ciuta şi păpuşoii sunt pe Andruş! Până la sfânta Maria, după cum te ştiu în stare, sunt convinsă că poţi termina! Am pregătit şi sapa! Merg cu tine să-ţi arăt exact unde-s bucăţile! Ş-apoi te las singur, că eu prăşesc grădina!”... Sigur că da! Cum să n-o ajut? Cum să nu pun umărul/mâna să ajut familia asta numeroasă? Da, merge şi-mi arată! Rămân singur! Încep! O săptămână, două săptămâni...! Prima praşilă, a doua praşilă...! Trece vremea, trece timpul...! Ileana şi familia-i sunt mulţumiţi de prestaţia mea! Chiar mă umflu-n pene de isprava-mi care, sper, mă apropie şi mai mult... şi mai mult... de fata asta minunată!... Chiar îi spun şi mamei ce am făcut, ce fac, ce am de gând! Mama-i prudentă. Şi, cu intuiţia-i colosală, îmi zice! „Ai grijă, ai mare grijă! Nu fi naiv! Nu te bucura prematur!” Bineînţeles, sunt în stare s-o liniştesc şi s-o conving pe mama că am făcut o alegere excelentă, că va să aibă o noră cum alta nu-i în lumea noastră!... Mai sunt câteva zile până la sfânta Maria! Sunt nerăbdător! E sâmbătă, dimineaţă, în ajunul sărbătorii şi fericirii mele! Poştaşul comunal, nea Gică Vârgolici, strigă la poartă! Mama se duce şi primeşte un plic! Îl desface! Şi se întunecă! Şi-(mi) citeşte: „Familia Vasilica şi Vasile Nadă (şi) Familia Mihaela şi Mihai Lungu au plăcerea să vă invite la nunta/cununia fiicei lor, Ileana, şi a fiului lor, Aurel! Toate se petrec duminică, de întâi Septembrie, la Căminul Cultural din Rădeşti! Vă aşteptăm cu drag!”... (Publicitate: „Dacă muncă nu e, nimic nu e!”)... Nu?
A zis Ileana că se mărită cu mine la sfânta Maria (VI) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
