COPILĂRIE FABULOASĂ (II)

Scris de Ion Zimbru

Joi, 22 Aprilie 2021 00:00

Cum scriam în ziarul de ieri, Vasile al ţaţei Aglaia stă rezemat de-un plop sădit de tata, pe marginea şoselei cu balast, care vine dinspre Galaţi, ori care duce spre Galaţi. Stă foarte trist pentru vârsta lui. Are şapte ani fără două luni. Io-s mai mare cu exact patru ani. Fiindcă suntem născuţi în aceeaşi zi şi în aceeaşi lună, dar în ani diferiţi. Trăim şi murim în/sub Zodia Fecioarei, cum aud (şi eu) de la cei mai mari şi mai deştepţi, până acum... (cică băieţii făcuţi în Zodia asta sunt nişte introvertiţi, sunt nişte contemplativi, nişte sărăntoci, nişte sortiţi Deşertului, nişte alcătuiri seci, pentru care nu există alternativă, nişte fiinţe inutile şi la cheremul celor cu bună/stare, nişte săraci cu Duhul în Zadar...)... Sigur că da!... Iată, Vasile se uită peste Zăpodie şi scrutează pădurea Statului, păzită de Ion Croitoru, zis Dumbă! Scrutează-i un fel de-a spune când, de fapt, privirea-i tristă-n irisuri negre perforează pădurea uriaşă, trece dincolo... dincolo de Adam, dincolo de Rusu... pot a zice că trece chiar tocmai Dincolo... sau, mă rog, vrea să ajungă tocmai Dincolo!... Iată, deja sunt trei zile de când se tot uită, dar nu vrea să-mi dea nici o explicaţie, nu catadicseşte să răspundă la nici o întrebare a curiozităţii mele copilăreşti vizavi de seriozitatea lui copilărească! Şi, după cum presupun, nu cred că are de gând să iasă din strania-i meditaţie, nu cred că intenţionează să-mi zvârle adevărul din şanţul cu vaca în şanţul cu eu şi viţel! Şi, după cum cred că şi el e-n stare să presupună, nici eu nu ştiu să inventez un determinant, un ademenitor, un păcălitor, măcar din ăsta, cum are ilustrul Păcală!... Sigur că da!... Uite, se coc pepenii în grădina lui tata şi a mamei... şi am să-l chem pe Vasile în ogradă, şi am să-i dau nişte harbuji pentru el... şi pentru taică-său, Ion... şi pentru fratele lui mai mare, Gheorghiţă... şi pentru sora lui mai mare decât fratele lui mai mare, Ileana... Nu, pentru maică-sa nu-i dau nici un pepene, nu-i dau nimic... Pentru că n-are mamă... Pentru că maică-sa a murit exact în urmă cu şapte ani fără două luni... Pentru că, exact în clipa când Vasile părăsea pântecele mamei sale şi făcea primul pas spre Viaţa de Acum, ea (mama lui) făcea primul pas spre Viaţa de Apoi!... Sigur că da!... Am să-i dau tot ce vrea, mai ales că acest băiat nu vrea şi nu cere mult! Am să-i dau... poate se înduplecă, poate iese din ceastă încăpăţânare, poate se îndură, poate rupe tăcerea... poate-mi spune ce caută, de ce caută cu ochii numai spre Asfinţit, prin pădure, pe sub pădure, peste pădure!... (Stai aşa!)