TEZĂ la NE/SFÂRȘIT

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cred/consider că-i cel mai dificil şi riscant să dau lucrare de control la ne/sfârşit. Şi în care, bineînţeles, trebuie să mă refer la ne/sfârşit, trebuie să mă ocup numai de ne/fârşit, trebuie să ocup ne/sfârşitul. Şi, apoi, după toate acestea, ce mai fac? Oare ce pot pentru ca să mai fac după ce am să-mi văd sacii în car? În nici un caz, nu ştiu cum voi proceda. Însă, tot în nici un caz, n-am să spun (ca nerodul)... tu-i mama lui de morar! Nu-i mai bine să vă întreb pe dumneavoastră? Şi, după ce-mi veţi azvârli răspunsu-n cale şi în vis şi în gând, să încep lucrarea de control la ne/sfârşit? Sigur că da! Nu?... Iată, doamnelor şi domnilor, ce-mi spune firea cititorilor cestui colţ în care-am să stau pe genunchi, sub icoana mamei şi a lui tata, sub pururea straşnicul ochi al paingului din diedrul perfecţionist, dacă nu-mi reuşeşte lucrarea de control la ne/sfârşit: „Ieri, culegeam fire de grâu. Şi firele mi-au spus aşa: astăzi, nu avem linişte! mâine, suntem împăcate pe masa dumneavoastră! mâine, toţi moromeţii vor sări (de bucurie) pe fereastră!”... Astăzi, mâncam turte. Şi una a zis: ”băăă... ieri, eram pe câmp, dar nu ţi-a păsat, n-ai văzut că nu zic nici pâs, că toţi moromeţii din carte au venit, au boscorodit şi foarte bine m-au secerat!”... Mâine, dorm pe prispă. Şi văd fire de grâu. Şi văd fire de şarpe. Aud fire crizantemătând spre toamnă. Din carte, un moromete sare cu securea la brâu şi-mi zice: ”băăă... trezeşte-te, e târziu... habar nu ai târziu ce înseamnă!”... Şarpele de casă fumează fire ieftine... şi mai face un pas printre fire de grâu, spre firea mea înţepenită în vis. Aş putea să-l visez mai încolo, să-l visez ucis, dar sunt fricos din fire, sunt fire de fiară rănită. Şarpele se apropie de somnul meu şi râde cu înţelepciunea până la urechi, până la coadă, pe îndelete. Firele de grâu sparg peretele. Şi plouă cu pâine. Şi oare cine este acest moromete? Oare cine?”... Din depărtarea cealaltă, mai aproape decât asta, ca o medalie pentru fiare cu fire murdară, vine o Lună fără ruşine şi crizantemătoare cum craniul unei bestii, vine cu fire culese din următorul grâu pentru mine...!... Oare unde o fi şarpele acela? Unde o fi prispa aceea? Unde o fi calul acela fără frâu? Unde o fi ploaia cu pâine? Unde o fi mama-moromete cu turte în pestelcă? Unde o fi tatăl-moromete cu securea la brâu?”... Cum scrie domnişoara Iolanda Cremene: „Într-un cuvânt, cuvinte se dilată/ cum plânsu-n ochi, până la punct. Apoi,/ prin rădăcini, prin straniul „deodată”,/ se-nalţă iar-nainte şi-napoi!/ Nu ştii ce vezi, nu vezi ce ştii, şi dacă/ (nimic mai simplu şi nimic în plus)/ indiferent, îl scazi pe „vin” din „pleacă”, îţi dă „egal” cu iei pe „jos” din „sus”!”... Sigur că da!

Citit 214 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.