EU NU AM TRĂIT ÎN ARCADIA

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Arcadia – formă frumoasă şi particulară a ne/norocirii! preţ şi dispreţ deghizat al muritorilor de rând! Obsesie a zeilor refuzaţi la porţile Olimpului! nădejdea şi contra/mandatarea mea deodată! – gata, m-am lămurit despre Raiul cu bune intenţii! mi s-au spulberat zăgazurile ne/răbdării! mă declar vulnerabil şi mare dez/amăgit! şi mă declar „persona non grata”! şi departe de „multum in parvo”! sunt insensibil la fluturi din carne şi oase, dar şi la fluturi de ivoriu! sunt cel mai dezirabil la tinichele şi la tot ce mi se pare că n-am iubit îndeajuns ori niciodată!
Arcadia – soră de sânge cu Eldorado, soră cu movul zvârlit în asfinţire, deşert zadarnic traversat de lacrimi – n-ai vrut să opreşti din cădere Steaua din Nordul Moldovei de Sud! n-ai vrut să auzi hohotul Neantului cum se scurge pe zidurile oarbe ale mulţumirii de mine! chiar mi-am dat degeaba-n cărţi de joc şi-n bobi şi-n ghioc şi-n cafea...în loc să-mi dau în cărţi de citit, în loc să merg până la cel capăt, până la cea urmă a urmei, până la re/naştere şi re/moarte deodată...bată-te norocul să te bată, Arcadia!
Arcadia – limită de sus şi de jos, ploaie de vară înainte şi înapoi, splendoare şi curăţenie exemplară peste Tot şi în Univers, trădătoare a Muzelor copleşite de lene – curcubeul se ascunde în sine, păsările se ascund în ouă, toate cuvintele se ascund în scâncet, în primul scâncet...fiindcă am râs –  ha! ha! ha! ha! – când Thales (biet astronom şi biet bărbat) a numărat nişte stele şi a căzut în fântână, când eu am ucis şarpele-de-acasă sub pragul peste care nu ai trecut (niciodată) mireasă!
Arcadia – poreclită Poesis – acesta este strigătul de răzbunare: eu nu am trăit în Arcadia! eu nu am trăit în Arcadia!
Eu am trăit Aici, în Zimbru...unde toate casele-s la marginea satului! Aici, unde tata zicea să nu ieşim cu bocancii murdari din casă, chiar dacă afară-i glod până la genunchi! Aici, unde oamenii se opresc la marginea Zimbrului şi se şterg pe picioare, şi apoi continuă intrarea în cest Paradis! Aici, unde toate stelele sunt perpendiculare, unde nu se poate ieşi la drumul mare fiindcă satul are cel mai scurt drum din lume, unde cărările se măsoară în greieri şi în fluturi! Aici, unde mama zicea să (nu) ne jucăm de-a ploaia, de-a ninsoarea, de-a biblioteca, să nu râvnim ceea ce ştim că nu se poate niciodată...şi, mai ales, să nu ne des/cântăm de dragoste cu buruiană de urât!

Citit 614 ori Ultima modificare Vineri, 23 Iulie 2021 21:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.