Membră a Uniunii Scriitorilor din România, poeta Luminița Mihai – gălățeancă și vânzătoare de ziare în Trustul de Presă ”Dunărea de Jos” – ne trimite un poem patriotic remarcabil prin mesajul adresat infrastructurilor și suprastructurilor omenești contemporane/actuale, cât și celor șleahte de partid și de stat, care nu (mai) au nici Patrie, nici Matrie, nici Dumnezeu, care alcătuiesc suma mizerabilă a jemanfișiștilor, trădătorilor, hoților, sperjurilor, nesimțiților, indiferenților, șmecherilor, ticăloșilor...adică aproape tot ce conține această Țară sfințită de Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Poemul este inspirat de/din versul poetului Adrian Păunescu ”însă unde-au fost românii/ când a fost tăiat Viteazul”. Așadar – spre întristarea și lămurirea și aplauzele dumneavoastră, doamnelor și domnilor cititoare/cititori – iată cum se înfășoară și se desfășoară perfect mesajul trimis direct către umplutura socială care nu a cetit nici măcar un bilet de tramvai!
”Însă unde sunt românii/ când ne joacă-n bici necazul?/ când analfabeții, hoții/ au ajuns să ne dicteze/ cum să nu mai fim români,/ ci o șleahtă, să-i urmeze/ precum chiorii pe un orb/ care sigur cade-n groapă,/ și chiar să aplaudăm/ o isprav-așa beteagă?// Însă unde sunt românii,/ fiii celor ce-au murit/ ca să fim la noi stăpâni,/ nu vânduți ca țuica-n birt?/ Țara nu e doar o vorbă,/ cum ai spune ”hai, bonjour”!/...stăm îngenuncheați la poartă/ cu bogați și cu sperjur!// Însă unde sunt românii/ ce mai știu cu pumnu-n masă/ să ridice și din morți/ inima cu gust de coasă/ și să-ți spună verde-n față,/ cu o vorbă de pelin:/ n-am fost neam de proști vrodată,/ eu la hoți nu mă închin!// Ați uitat voi, ăștia care/ țopăiți din hat în hat,/ că – pentru români – coliva/ e desertul preferat?”
Sigur că da! Aprobăm și susținem mesajul acestui poem interogativ! E clar și cât se poate de urgent că trebuie să aflăm ”unde sunt românii” când, când, când...dacă nu cumva chiar știm unde sunt când se întâmplă/petrec toate cele încondeiate de poeta Luminița Mihai! Este necesar să aflăm repede răspuns pentru această întrebare, să luăm măsuri corespunzătoare/drastice imediat, înainte de a fi prea târziu! Dar, atâta vreme/timp cât EDUCAȚIA de Acasă și de la Școală și de Oriunde se află în suferință, dacă nu-i chiar o CAUZĂ PIERDUTĂ, mai are cineva curaj să nădăjduiască în instaurarea CANDORII și a BUNULUI-SIMȚ?
