Experimentul Ratat

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 01 Septembrie 2021 00:00

Eu n-am nimic! Pentru că eu nu ştiu să fac ceva cu ceva, dacă aş avea ceva! Ce să fac eu cu un avion? Nu-mi trebuie, fiindcă am frică de înălţime! Ce să fac eu cu un vapor titanic? Nu-mi trebuie, fiindcă am rău de apă! Şi nu-mi trebuie nici lift, că sufăr de claustrofobie! Sufăr şi de agorafobie, drept pentru care detest şi urăsc visceral spaţiile deschise! Am şi silvafobie! Şi de moarte mi-i frică! Şi de viaţă mi-i teamă! Şi de păsări! Şi de animale! Şi de absurd! Şi de concret! Şi de abstract! Şi de Dumnezeu! Şi de Sarsailă!... Toate verbele şi toate substantivele mă fac să tremur! Aşadar, nu mai conjug şi nu mai declin nimic! Mă ascund! Şi nu vreau să mai văd, nu vreau să mai aud!... Toate acestea, însă, sunt nişte biete jucării nevinovate dacă le compar cu „omul” acesta! „Omul” acesta mă bagă-n sperieţi deoarece clefăie gumă-n public, plescăie, face baloane, face figuri care-mi întorc măruntaiele pe dos!... N-am văzut niciodată un mistreţ clefăind gumă! Nici graur! Nici vulpe! Nici măcăleandru!... ”Omul” acesta zbiară ca dezaxatul! Nu calul acesta! Nu măgarul! Nu ciocănitoarea! Nu boul! Nu avionul!... ”Omul” acesta zvârle gunoaie în public, nu Titanicul! Rândunica duce resturile puilor la locul special pentru gunoi, nu le azvârle pe fereastră, ca „omul”!... Iată, „omul” acesta se scarpină profund, lângă vitrina cu brânză şi salam, şi vorbeşte tare cu nevastă-sa, că nu-s hotărâţi ce să cumpere! Nu prigoria se scarpină! Nici măcar măgarul!... Iată, alt „om” merge cu iubita la toartă... şi, adeseori, organizează şi trânteşte flegme pe asfalt... şi, Doamne, ce se mai iubesc, ce se mai admiră... şi ea sparge achene de bostan, scuipă cojile la întâmplare... şi, Doamne, ce se mai sărută şi ce frumos se mai ling pe buze, după atâta şi atâta decenţă, eleganţă şi curtoazie... şi după atâtea şi atâtea şcoli, una „mai superioară” decât alta! Vedeţi că „omul” scoate cuţitul şi-l omoară pe altul? Vedeţi! Aţi văzut vreodată că un iepure vâjâie măciuca şi pocneşte vreun „om”? N-aţi văzut! Dar că vro vrabie aşteaptă la colţ şi te buzunăreşte aţi auzit? N-aţi auzit!... Vedeţi şi auziţi cam la ce nivel a ajuns „omul”, da? Sigur că da!... Şi, atunci, cum să nu vă amintiţi cel mai frumos şi tragic adevăr(?): „doamne, vino doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”!... Nu boul ascultă manele la o mie de decibeli, ci „omul”! Iar nu elefantul umblă cu buldozerul prin casă, ci acelaşi inevitabil „om”!... Ca atare, „vino, doamne, şi recunoaşte că ai ratat experimentul!”... Te aştept! Încă nu-i aşa târziu!