Vine un Timp, Vine o Vreme

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Extrapolând, mă scurmă senzaţia netă şi mă ronţăie convingerea clară că o mie şi unu de ani s-au scurs de când îmi pun o întrebare fundamentală: oare de ce n-am stat la rând, atunci, în amintire, foarte de mult, demult, când (fără nici un fel de sfială) am îndrăznit şi m-am suit pe lama asta de cuţit? Desigur, niciodată n-am aflat nici un răspuns de la mine ori de la altcineva! Desigur, n-am să încep a regreta, n-am să m-apuc de lăsat, n-am să mă las de apucat! Însă întreb, într-o continuare păguboasă (?) benefică (?): nu era mult mai bine şi mult mai frumos să fi oprit şi să fi iscodit pe alt cineva, care fugea...mâncând pământul, înapoi, şi sătul (până la paroxism) de Paradisul Doi? Ori să fi rupt legarea cu...prostia de a spune „nu”, mai ales că se vedea cum orice vis îşi rupe gâtu-n Paradis? Dar nu, nu, nu! M-am încăpăţânat şi nu am pus nici o întrebare nimănui! N-am oprit pe nimeni să mă limpezească, să mă dumirească, să-mi argumenteze nenorocirea-n care păşesc ameţit de glorie, mursecat de iluzii, amăgit de imposibile izbânzi! Şi uimitor/tragic de repede uitasem cum Mama mă ruga plângând...şi mă tot ruga să stau la rând...ori să rămân pururi la Început, cu spatele la Cunoscut...să rămân la fel de eu, cu spatele la Dumnezeu...să rămân captiv în Marele Nimic, decât în Micul Tot, uric!...Şi, acum, când văd şi aud că iluziile şi visurile vândute scump ori ieftin la mezatul Minciunii Universale nu-s decât nişte tinichele coclite, nu-s decât nişte gunoaie „curate”, cum să nu mă zgârii pe supra/faţă, şi cum să nu mă dau cu capul de colţurile Neantului, şi cum să nu recunosc în faţa steagului şi în faţa plutonului de execuţie şi la stâlpul infamiei...că nu avu ce mă-nvăţa prostia de a spune „da”...exact atunci, când m-am suit pe lama asta de cuţit?...Da, sigur că da...hrănesc părerea de rău că n-am stat la rând, că m-am grăbit să intru mai în „faţă”, că n-am rămas Acolo, în Paradisul Unu, în pântecele Mamei, înainte de pântecele Mamei...dincolo de o mie şi unu de Ne/Cuprinsuri, îndărăt!...Oare-i corect şi oportun şi elegant şi omeneşte să mă rog în sus şi-n jos, la stânga şi la dreapta...să mă lamentez, adică: dă, Doamne, timpul/vremea înapoi...să pot uita de Paradisul Doi, că-mi stă (crud imbecil) în gât!...Ce fel de Viaţă...pe târât?!...
Cum să mă comport sub nasul şi la cheremul Ireversibilităţii? Râvnesc „tabula rasa” şi zic: ce să mai schimb? de ce să mai schimb? vine un timp când nu mai vine nici un timp!...ce să mă cheme? de ce să mă cheme? vine o vreme când nu mai vine nici o vreme!

Citit 696 ori Ultima modificare Joi, 30 Septembrie 2021 23:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.