Maestrul şi Margarina

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Care mai de care alegător/ alegătoare tânjeşte după luxul din filmele siropoase şi banale, pe care (cu orice preţ) le urmăresc pe "plasmă". Unele uită să nască, iar altele nasc "preventiv". Şi unele şi altele vor să se umple cu vanitatea şi răsfăţul ţaţei Scarlett O’Hara. Sunt paralele cu scrupulele. Sunt în stare să dărâme orice Odeon antic şi modern, numai să "prindă" bazaconiile ţaţei Sandra Brown. Sunt în stare să mă facă terci pentru că le-am observat scuturându-şi scrumierele şi urdorile pe fereastră. Acestora le dedic prezenta Odă (în kilometru parodic şi sugestiv)... pe acestea le "văd" până când nu vor mai alege imbecili/ analfabeți pe caprele schilodite ale Ţării.
"Dânsa şade la fereastră şi visează Occidentul./ Ţara geme de balauri, mameluci şi margarină./ Ochii nimeresc în bară fiindcă s-a greşit accentul/ pe sufragiu. Iar ea, tandră, a pus deştul pe neghină!
Dă bărbatul cu ciocanul, să-şi asigure profitul./ Dă cu şapca în idee. Dă cu secera în şcoală./ În zadar ascute plugul şi îşi mângâie Olt(citul).../ căci nevastă-sa îl face loază fără socoteală!
Li s-au fisurat genunchii (unora) la poala popii./ De consens şi umilinţă, alţii au făcut cocoaşă./ Mamele începătoare nasc (direct pe malul gropii)/ revoluţii zămislite pe-o saltea meseriaşă!
Se întunecă Maestrul la figură, îşi aruncă/ tot veninul, tot motanul spre Nabucodonosorul/ care şi-a permis grădină suspendată, fără muncă,/ încât loază  nu mai poate să se suie cu tractorul!
Gagicarii intră-n schemă, şpagagiii sar la horă./ Trebuie salvat Maestrul fiindcă el ne mişcă preţul!.../ Jos Erato!... Jos cu Clio!... Jos cu doamna Terpsihoră!.../ Thalia să malaxeze margarină cu hârleţul!
Gem tarabele de kitschuri. Vânzătorii fac reclamă:/ ia de colea Libertatea, şi Cancan, şi Integrama!.../ noi nu ţinem poezie!... avem numai cărţi de damă!.../ azi, nu i-am văzut (acilea) pe Shakespeare, pe Dalai Lama!/... noi nu vrem Semiramide! nu ne trebuie Walhalle!/... dă-l la naiba pe Ulyse!... ne mândrim cu Penelope!
Dânsele şed la fereastră şi aşteaptă trufandale,/ nu înghit Marquez, Neruda, Mallarme, Vega de Lope!
Lupii duc (la râpă) turma, s-o simplifice, s-o roadă/... şi să behăiască dulce celui Sus cu două feţe!.../ Occidentul dă din gură, iar Maestrul dă din coadă:/ hai la pomul cu iluzii!... hai la mere pădureţe!"... Nu?

Citit 811 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.