Un imbecil... din Decembrie 1989

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Imediat... după ce a fost declanşată/ izbucnită (şi scăpată de sub control) Marea Panaramă Tragică din Decembrie ’89, mă poartă picioarele tremurând de frică pe strada Caragiale. Cum să nu-mi fie teamă când, iată, un descreierat îşi umblă Dacia cu 150 de kilometri/oră, pe capota din faţă a vehiculului purtând tabloul lui Ceauşescu în flăcări? Cum să nu dârdâi când cretinul claxonează nebuneşte, şi zbiară isteric, şi are ochii roşii de băutură, şi rulează şi pe trotuar, şi strigă la nu ştiu cine, pentru nu ştiu ce? Ce discernământ poate avea asemenea fiară? Şi cum să mergi cu el în linia întâi când acest ipochimen e-n stare să te ciuruiască dacă nu-i asculţi/ execuţi urletele scelerate? Cum să te bazezi pe un cest fel de rebel, pe un cest fel de scrântit cu ghioagă şi pistol, pe un cest fel de exemplar răcnindu-şi "victoria împotriva sa", cum foarte bine şi adevărat îi cataloghează un poet gălăţean pe cei de "talia" şi "curajul" istui "salvator" dezlănţuit, care n-a văzut munca niciodată?... Şi cum să nu-mi aduc-aminte că, în urmă cu vro zece ani, umanoidul m-a invitat în/pe domeniul său somptuos/aristocrat şi comunist (mă rog, al părinţilor săi!)... şi m-a îndemnat şi m-a cărat prin toate odăile, să-mi arate abundenţa, snobismul, lăfăirea, morga... să mă facă să sufăr, să-mi fie milă şi ruşine de condiţia mea precară?... Şi cum să nu-mi aduc-aminte că, în odaia de "lucru", pe peretele dinspre răsărit, văd nimic altceva decât tabloul lui Nicolae Ceauşescu şi tabloul Elenei Ceauşescu, mărginite-n drapele tricolore? Însă nu numai atât, ci şi câte o candelă aprinsă lângă fiecare, aşa cum numai voievozii şi numai sfinţii merită, cum numai familiile nobiliare îşi pot permite şi îşi pot asuma pe scara şi la scara cestei Ţări aproape şterse de pe harta lumii, aproape dominion al nu ştiu cărei lifte europene, americane ori din nu ştiu care pustă cu năvălitori şi migratori "profesionişti"!... Şi, acum, iată-l pe "bibicul" meu, pe ist Che Guevara gălăţean, făcând-o pe viteazul în giacă de crocodil, pe "balsamul" municipal/naţional!
Mai la vale, pe aceeaşi stradă, locuieşte prietenul meu proaspăt pensionar, nea Costică Berechet, un om răbdător, care a muncit toată viaţa pentru alde fleoarcă, pentru cei care umblă pe străzi, tulburaţi de "succes" şi rachiu. Omul meu e la poartă. Stă şi fumează Mărăşeşti. Îl salut şi-l întreb: "Nea Costică, ce părere îţi faci despre ce vezi pe stradă?"... Dumnealui îşi face semnul crucii şi zice scurt: "Nişte puturoşi şi nişte imbecili! Şi cei care au fost, şi cei care or veni!"... Acum, după aproape 32 de ani, se observă că moşul are dreptate!

Citit 765 ori Ultima modificare Vineri, 08 Octombrie 2021 23:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.