Aşa-mi porunceşte, cum scriu în ziarul de ieri: "să vii la mine mâine, exact când bate clopotul pentru vecernie!"... şi pleacă. Pleacă, dar fără să-mi spună unde stă şi fără să-mi dea vro adresă, vrun reper. Sigur că vreau şi trebuie să mă duc, dar nu ştiu unde. Şi, uite, nici grădiniţa asta suspendată nu şi-a luat-o! Numai pentru ea am cărat-o în spinare, atâta amar de vreme! Oare de ce n-a luat-o? Nu pot să cred că nu-i place! Ştiu că-i împătimită după naturaleţe! Ştiu că, odată, când am fost la ea (la părinţii săi, adică) avea grădiniţe peste tot: şi în odaia de primit oaspeţi, şi în odaia de dormit, şi în odaia veşnic neterminată, şi în bucătărie, şi pe privazuri, şi în pod, şi în ogradă! Chiar şi în grădină avea mai multe grădiniţe suspendate/ agăţate de crengile copacilor fructiferi! Şi-mi aduc aminte cum i-am mărturisit că-i frumoasă ca Semiramida, cum am să-i a/duc (odată şi odată) o grădină suspendată, deşi n-am blazon şi apucături de Nabucodonosor!... Şi, iată, acum mă lasă cu ochii la Lună, îmi porunceşte să mă duc la ea, nu-mi dă nici un fel de adresă, uită şi cadoul...!... Da, sigur că da, tot Acolo şi Atunci o găsesc! N-are unde, în altă parte! Tot Acolo şi Atunci, pe marginea sudică a mijlocului cel dintre Moldova de Sus şi Moldova de Jos!... Da, gata, trebuie să mă grăbesc să ies din Eternitatea asta plictisitoare şi să mă pregătesc de ducă! Nu vreau să nu onorez invitaţia, chiar dacă habar n-am ce mă aşteaptă Acolo şi Atunci! Trebuie să iau şi grădina! Cum s-o las singură-n cimitir?... Şi, când să pornesc dinadins, o aud pe Maria Iubire: "Îți stă foarte frumos cu grădina pe umăr! Ce bine-ţi vine grădina asta! Te-am mai văzut cu ea pe stradă, în autobuz, în spital! Am crezut c-o laşi în ţintirim!... Vreau să-ţi atrag atenţia că nu-i bine să te duci după femeia care tocmai a plecat! De sute de ori am găsit-o şi am lăsat-o aici, mai ales după ce a murit Ion Iubire! Nu ştiu dacă ţi-a plăcut cum l-am bocit, dar să ştii că nu s-a ţinut de cuvânt! Aşa-i în viaţă! Poţi să nu te ţii de nimic, absolut de nimic, însă de cuvânt trebuie să te ţii cu toată vlaga şi cu tot sufletul! Văd că tu te ţii! Vrei să te ţii!... Îţi mai spun o dată, chiar te rog: nu te duce după femeia pentru care ai scris! Eu am auzit ce-ai scris şi ai citit!... Însă, dacă tu consideri că trebuie să te duci, du-te! Eşti vrednic înseamnă! După ce te întorci, să vii şi pe la mine, aici, în cimitir, şi să-mi povesteşti cum a fost! Nu te cheamă Iubire, dar sunt din ce în ce mai convinsă că ai Cuvânt! Mergi sănătos!"
Încet şi ne/dumerit, cu grădina pe umăr, ies din cimitir şi mă îndrept spre nord! Pentru că numai la Nord se află Acolo şi Atunci!... (Stai să vezi!)
