Alinarea, Alinierea şi Alienarea Omului de către Om (II)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De data aceasta e rândul meu să conduc discuţia, să iscodesc, să pun întrebări, să cer răspunsuri, să fac observaţii, să avertizez, să, să, să...!... Până acum, în tot desfăşurătorul şi înfăşurătorul întâlnirilor noastre, octogenarii mei, doi crescuţi în isteţime (clasică) ţărănească şi-n cultul muncii fără zăbavă, au fost cei de pe capră, ei au fost la cârmă, ei m-au năucit cu plânsorile şi cu cererile lor, care mai de care mai justificate, care mai de care mai pline cu... înţelepciune! Da, cu înţelepciune! Că au ştiut părinţii lor să-i ţină departe de gărgăuni, dar şi ei s-au ferit să-şi piardă vremea şi timpul cu matrapazlâcuri şi cu găinării, cu fetişoare mari şi mici, cu amante pasteurizate şi cu golani de doi lei!... Aşadar, iată-mă pe post de director... (cu accentul pe ultima silabă, da?)... iată-mă gata de atac! Ce să atac, dacă nea Mutelcă începe o frumoasă şi răscolitoare aducere-aminte despre "Hieroglifa" lui Nichita Stănescu, uite-aşa: "Eu mă mai uit cu ochii goi la stele,/ de pe pământul mişcător;/ când singur fi-voi printre ele/ şi n-oi avea pământ să mor,/ m-or plânge limba românească/ în totul de cuvânt al ei.../ nu voi muri de Niciodată,/ un Făt-frumos, fără de Tei!"... Îl întreb: "Păi, cu ce ocazie, blândule bătrân?"... Răspunsu-i nimicitor: "Păi, bădie Ioane, ocazia cu Nichita-i în fiecare zi, nu numai la 31 Martie şi 13 Decembrie, da?"... Nu apuc să-mi înghit bucuria şi admiraţia, deopotrivă, că începe brusc nea Cherpedin, tot cu Nichita, "Despre Laura", exact aşa: "Bătea atât de tare şi-atât de iute vântul,/ că îmi smulsese din pământ mormântul/ şi ochii mi i-a scos la vale/ ca două scobituri principale!/ De aceea, dacă azi mai plâng,/ plâng doar cu creierul, eu plâng/ cu soarta cea mai cenuşie, plâng!"... Recunosc, cu mâna pe burta popii recunosc, cu mâna pe orice cruce sunt în stare să recunosc: în mare trilemă m-au vârât ciracii/convivii mei, contemporanii mei iubitori de Poezie! Mai ales că, iată, amândoi mă trimit către Aurel Dumitraşcu, unul dintre Mirii Moldavi ai Poeziei Române, botezat în apa  râului Ozana, acest Iordan al Literaturii Române, cum scrie şi zice un alt Mire al Inefabilului, poetul Daniel Corbu!... Şi, "ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale", cum glăsuieşte dragul meu Învăţător, Ion Răşcanu, nea Mutelcă îmi recită impecabil "În bibliotecă": "destule hârtii valoroase aşteaptă să muşte din mine/ un pepene roşu se cunună cu un pepene negru/ vor locui în cer şi vor face avere/ mie îmi stă în gât un dragon... (mi-e bine aproape nu mai vorbesc).../ minuni şi furgoane/ şi nu mai întreb când vine ziua de marţi/ seara înainte de a uda florile îţi voi spune/ cum moare metafora în spitale!"... (Stai să vezi!)

Citit 904 ori Ultima modificare Vineri, 19 Noiembrie 2021 23:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.