O ştiu dinainte de a o cunoaşte. N-am fost în stare să nu intuiesc existenţa cestei frumuseţi sublime. Această superbă Alcătuire este senină şi serioasă şi iubită şi apreciată ca o zi de Paşte. Nu cred că poate fi ajunsă ori întrecută de nimeni din întreaga Omenime. Nu cred că nu este invidiată de toate femeile lumii şi nu pot crede că nu este râvnită şi pândită şi dorită de toţi bărbaţii istui Pământ. Sigur că da! Se poate înţelege că o divinizez, că o venerez, că o ador, că o respect ca pe o Salcie a Copilăriei, ca pe o Ciocârlie tulburătoare, ca pe cel mai luminos Gând. Se poate înţelege că-i un fel de Lege pentru mine, pe care nu vreau s-o calc, nici s-o ocolesc, nici s-o resping, nici s-o refuz vrodată. Poartă ochi negri şi mari şi amari. Parcă sunt două Măicuţe la intrarea/ieşirea într-o/dintr-o Monastire. Ochi prin care cred că au trecut cele mai curate Lacrimi de Însingurată. Ochi în care cred că am să citesc cele mai frumoase Scrisori de Iubire. Ochi din Adâncimea şi din Înălţimea cărora cred că mi s-a trimis numai mie atâta şi atâta Lumină. Şi prin care am primit Căldura sufletească necesară în fiecare Zi. Desigur, mă vor fascina cum o Fulgerare mortală, genuină. Dar am s-o văd vrodată, în această Viaţă, oare? De Ea şi numai de Ea depind pe abscisa şi pe ordonata celebrului „a fi sau a nu fi”! Numai mâinile sale ascund uimitoare secrete tămăduitoare. Şi numai zâmbetul Său ar putea să mă suie ori să mă coboare în Iad şi în Rai. Când mă gândesc la trupul Său, şi mă gândesc mereu şi fără milă, deja mă văd mirele Ei - prima şi ultima Mireasă într-o Nuntă pe cai. Într-o Nuntă fără capăt. Într-o cavalcadă până dincolo de Capăt. Într-un Rost şi într-o Rostire Majestuoasă şi demnă de Nemărginirea lui Unu. Când încerc să-i ascult răsuflarea măcar într-un Vis, Regele Unu mă pedepseşte cu Insomnii nimicitoare... şi pe toate porţile şi uşile imaginaţiei mele scrie „deschis”! Şi cum să-mi pot câştiga Adormirea? Şi cum să-mi pot cuceri Visarea când Imaginaţia, superioară Gândirii, mă ţine Vertical, în braţele privegherii fără de care nu se poate nici un Cuvânt apropia de Locul în care aştept continuu vizita/sosirea Daimonului strigat de Poetul cel cu „Unsprezece Elegii”?
Da, o ştiu dinainte de a o cunoaşte! Fiindcă într-o noapte de Înviere şi de Paşte i-am găsit o mie şi una de Gene într-un Abecedar! Gene naturale, nu false! Şi mi-au intrat în Sânge şi în Oase! Ea, această uluitoare Alcătuire, e Lungă până dincolo de Capăt! Şi până dincolo de Capăt e Înaltă! Dar nu ştiu dacă voi ajunge s-o ating vrodată! Fiindcă stă Totdeauna numai pe partea Cealaltă! Şi eu nu pot trece! Fiindcă, în ochii ei negri şi mari şi amari, stau Totdeauna numai pe partea Cealaltă!
