Strigăte şi Pregătiri

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Nu răspunde. Poate nu m-o fi auzit. Ori poate nu vrea să mai afle nimic despre mine. Poate n-am strigat corect. Poate n-o fi ajuns strigătul meu la ea. Sau poate n-o fi ajuns răspunsul ei la mine. Şi uite exact aşa am strigat: „Bună dimineaţa, doamnă Toamnă a mea! Sosesc să-ţi scriu pe negură sonete! Şi să intrăm cu ele în odaie! Pentru plecare nu mai sunt bilete! Tocmai la primăvară vine trenul de unde-ncepe steaua mea să cadă! Vine cu ea, s-o mai ridici o dată, măcar până în teiul din ogradă, măcar până-n salcâmul din grădină, unde am stat cu sufletul la vale, cu ochii scoşi (de dor) din balamale: e Toamna mea... şi trebuie să vină! Bună dimineaţa, doamnă Toamna mea!... Vino să-ţi dau dulceaţă amăruie... şi-o dumitriţă lungă până unde miroşi a mov, a nord şi a gutuie!”
Mai strig o dată. Strig mai tare. De data asta, poate mă aude. Fiindcă n-o ştiu să fie chiar aşa de rea, să nu-mi răspundă. Bine sau rău, dar să-mi răspundă. Să nu tacă. Şi uite exact astfel strig: „Bună dimineaţa, Toamna mea de iarnă, Toamna mea de vară, Toamna mea de tot, Toamna mea de toate... uite, acum, pe lucarnă, ghearele Luminii zgârie şi-şi rod (una câte una) propriile raze!... Vine întuneric lung, mereu şi mult... şi mi-aduce aminte rătăciri frumoase...!... Doamna mea de Toamnă, vino să te-ascult! Bună dimineaţa, doamna mea de şapte, doamna mea de nouă, doamna mea de trei, doamna mea Livadă... (ce de mere coapte!)... Uite cum paingii (mulţi, perfecţi şi grei) cată pe lucarnă, să le dau mâncare... (numai totdeauna şi nimic în plus)...!... Cică vine frigul... şi-o să fie mare!... Doamna mea de toate, fără tine, nu-s!”
Nu răspunde. Încep să mă îngrijorez. Începe să-mi fie teamă de această grozavă tăcere. Oare nu cumva strig în pustiu? Nu cumva plătesc oale sparte de alţii? Nu cumva nu mai vine Toamna niciodată? Mai încerc o dată! Că doar încă mai pot striga: „pe fiecare frunză scrie toamnă/ cu galben în caligrafii de vânt/ mă iartă-mă şi bună seara doamnă/ mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sunt!/... de ce mi-i dor e singura-ntrebare/ caut răspuns zburându-mă în gol/ eu pasărea de-a pururi călătoare/ de-a pururi rătăcindu-se de stol!/ în toamna asta nu mai plec de-acasă/ nici o plecare nu mai are preţ/ rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă/ şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ!/... şi parcă nu mai sunt de-atâta brumă.../ tăcerea ta la flacără condamnă.../ pe fiecare frunză scrie du-mă.../ și iartă-mă... şi bună seara, doamnă!”

Citit 678 ori Ultima modificare Luni, 21 Februarie 2022 23:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.