Poliția din Galați este în alertă, după ce, joi dimineață, trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit în zona unei clădiri dezafectate din I.C. Frimu, în apropiere de General.
Cei care l-au găsit pe omul care nu mai dădea semne aparente de viață au sunat la 112 și au alertat ambulanța și poliția. Echipajul medical de urgență a constatat că acesta murise, probabil, de ore bune, fapt care va fi confirmat cu certitudine de medicii legiști, în urma necropsiei.
Tot ei vor trebui să clarifice cauzele care au determinat decesul celui ce pare a fi un om al străzii, respectiv dacă acesta a murit din cauze naturale sau decesul ar putea fi pus pe seama altor cauze.
Polițiștii Secției 4 au făcut primele cercetări la fața locului și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, moartea bărbatului fiind considerată suspectă până la elucidarea cauzelor care au determinat decesul.

