MARIA din BÂRLAD

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 02 Martie 2022 00:00

Dragă Marie, iartă-mă că sunt întârziat în răspuns la epistolia ta copleşitoare şi importantă ca tine! N-am putut pentru ca să-ţi scriu fiindcă multe şi pârdalnice motive obiective au stat în calea intenţiilor mele romantice, pardosite cu doruri şi lacrimi devastatoare: ba n-am avut peniţă la condei, ba mi s-a rupt condeiul când mi-am târguit peniţă, ba o mâţă neagră mi-a vărsat călimara cu cerneală pe masa de sub gutui, unde stau şi gândesc la tine şi aştept să se coacă, ba mi-a luat vântul coala de sub nas când tocmai mă străduiam să găsesc cel mai cuceritor titlu pentru misiva de răspuns, ba m-a luat somnul de atâta concentrare, ba n-am avut bani de plic, ba am visat că ţi-am trimis-o, dar nu ai vrut s-o primeşti, iar poştaşul mi-a adus-o îndărăt, ba am auzit că ai pus de matrimoniu cu tălâmbul ăla corigent pe viaţă la Limba Românească, ba m-a păcălit măgădăul ăla, care are bicicletă în ciuda mea, că te-a călcat trenul şi ai murit de tot, până când mi-a spus nenea miliţianul că trăieşti şi aştepţi o notă explicativă de la augusta mea persoană şi personalitate... ehei, Marie!... vezi câte şi mai câte se pot dezlănţui şi se pot aşeza în contra unui gând curat, împotriva unui suflet promis numai ţie şi numai Eternităţii, pentru că sunteţi egale şi leite, fără cusur şi fără păcat, fără nici un bâzdâc şi fără nici o viclenie pe adresa/direcţia mea?!... Prin urmare, acu, fiindcă am de toate, îţi răspund scurt şi delicat, poate-mi ierţi nevrednicia, poate mă chemi la tine, să mergem în gară şi să aşteptăm trenul de la Iaşi, rapidul lui Cezar Ivănescu, poetul care a fost născut la câţiva kilometri de tine, poate se dă jos Don Cezar şi recită „Amintirea Paradisului”... ”în fum de mici şi-n gust amar de bere”!... Te rog să citeşti cu atenţie şi te rog să-mi spui dacă te-am pierdut sau nu te-am pierdut!... ”scriu despre tine. scriu pe ţărna din grădina cu păsări calde, fluturi mulţi şi greieri sfinţi, în care mama frământa mereu lumina şi-o descânta şi ne-o dădea să fim cuminţi!/ şi scriu pe ţărna de pe drumul dus de tata. şi-ntors şi dus. şi-ntors şi dus. şi-ntors şi dus. şi îndreptat cu ochi albaştri. cu lopata. şi ni-l dădea să ne ajungă până sus!/ cu ochii plini de întuneric şi departe, s-au dus încolo, mai încolo, amândoi. s-au dus în basme şi-n legendă, ca la carte, unde au timp, şi au şi loc, şi înapoi!/ scriu despre tine. scriu pe ţărna din ograda în care stă şi-aşteaptă ultimul şotron. hai să-l trezim şi să-l jucăm pe tot. şi gata. vezi ce frumos e cu maria şi ion?!”... Dacă nu-mi răspunzi, plec în lume cu Maria de la Contabilitate, de la Frizerie, de la Monastire, de la Şcoală...! Hai, nu mai fi aşa de rea! Deoarece, vorba delicată a scriitoarei Simona Toma, „îţi sparg capul cu o lacrimă”!... Da?