Deşi ştiu că exist mulţumită Apei şi că am citit foarte mult despre Apă, nu (m)-am îndrăznit să scriu nici un strop... despre Apă! Nici un pic nu am catadicsit să des/compun măcar una Odă Apei! Nici măcar în vin nu am turnat o picătură de Apă... pentru că nu-mi permit să stric Apa! Apa a inundat Pământul pentru că Potopul chiar a fost Necesar! Dacă n-ar fi Apa, nici piatra n-ar fi... deşi Apa trece, iar pietrele rămân! Fără Apă, nu există Rai! Fără Apă, nu există Iad! În absenţa Apei, Setea-i mult mai dură decât Foamea! Din Apă se face Hidrogen şi Oxigen! Hidrogenul arde! Oxigenul întreţine arderea! Hidrogenul şi Oxigenul fac Apa... care stinge Focul! Paradoxal, nu?... Despre acest substantiv inevitabil, poetul Mihai Codreanu a scris: „Bătrânii spun că apa trece/ şi spun că pietrele rămân,/ dar lucrul altfel se petrece/ pe vechiul nostru glob bătrân!// Că piatra, orişicât de tare,/ se macină şi trece stând,/ iar peste trista-i măcinare/ doar apele rămân curgând!//”... Frumos şi adevărat, nu?... Iar celebrul Mark Twain conchide mucalit şi devastator: „Cărţile mele sunt ca apa. Cărţile marilor genii sunt ca vinul. Din fericire, toată lumea bea apă.”... Sigur că da! Nu?... Dar să vezi ce-i trece prin suflet şi prin minte tovarăşei Iolanda Cremene, gălăţeancă înotătoare prin toate mările şi oceanele terestre, în căutarea nu a recordurilor sportive, ci a nodurilor în papură, a binecunoscutului QED!... Cred că tot Apă îi trece! Tot un fel de Apă, adicătelea! Iată!
„Pe apă şi în apă şi sub apă/ (ochi după ochi) se-nchid şi se deschid/ atâtea vieţi şi morţi (ne)cunoscute/ sub semnul Paradisului lichid!// Corăbii vii şi singure şi moarte,/ pline şi goale, calde, lungi şi reci.../ piraţi haihui, corăbieri titanici... aşteaptă (scufundate)-n veci de veci!// Ce zei trimit furtuni să răscolească/ aceste amintiri de lemn şi dor,/ să scoată (prin descântec de sirenă)/ râsul trecut şi plânsul viitor!?// Trimit şi Luna să descrească ţărmul,/ poate începe tocmai în adânc/ mişcarea să desferece misterul/ chiar pe nisipul celor care plâng!// Plâng cei plecaţi de mult, de o vecie.../ şi cei care aşteaptă doar un semn/ de viaţă sau de moarte, de la toate/ aceste mari şi mici uitări de lemn!//... (Ne)cunoscutul apei (plin cu apă)/ şterge rugina de pe Infinit/ şi-ncarcă (în corăbii de hârtie)/ istoria Infernului lichid!//”... Aşadar, cum să-ţi mai treacă prin cap să nu bei Apă în fiecare zi, în fiecare noapte, înainte de fiecare masă, după fiecare masă... înainte de Orice ar Fi şi după Orice ar Fi?
