Majestatea Sa, Pământul

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 29 Aprilie 2022 00:00

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se mai ţine pe picioare, abia mai reuşeşte, cu chiu-cu vai, să nu cadă şi să nu-şi rupă gâtul, să nu-i stea inima de care avem atâta şi atâta trebuinţă. Totuşi, mai are o ţâră de noroc: galben ca lămâia şi putregăios ca străsalcia de la străfântâna lui străbunicul, Majestatea Sa se sprijină de aer şi, cu glasul din ce în ce mai stins, strigă după ajutor în pustiu. Îl aud în fiecare clipă. Fiindcă nu se poate odihni, are insomnii, nimeni nu-i dăruieşte nici un pic de pace, nici un pic de iubire. Desigur, şi eu am insomnii. Nu-mi pot permite să sforăi când îl văd cât de rău şi de prăpădit se mişcă şi cu câtă tenacitate şi demnitate rezistă la atacurile gherţoilor şi cocalarilor şi balamutelor care-l scuipă şi îl insultă în fiecare secundă, în fiecare oră, în fiecare zi. Nu-i zi lăsată de la Dumnezeu sau de la Einstein să zică şi Majestatea Sa că are pre/supuşi plini cu suflet, nu cu piatră, plini cu minte, nu cu pleavă! N-are Majestatea Sa nici un răgaz! Tot felul de alienaţi şi tot felul de mameluci îi strâmbă intenţiile, îi fură liniştea, îi sfărâmă iluziile, îi mutilează bunul simţ! Şi El, Majestatea Sa, devine din ce în ce mai sărac şi din ce în ce mai greu! devine victimă sigură a pre/supuşilor Săi săriţi din balamale, puşi pe lene, lux, lăcomie şi laşitate!... Toate încercările şi intervenţiile mele şi ale altora, făcute în favoarea şi întru salvarea Domniei Sale, s-au dovedit inutile, chiar au fost scuipate în ochi şi bălăcărite şi hârcâite şi hâţânate de atitudinile acestor mangafale, de apucăturile sălbatice şi revanşarde ale acestor ipochimeni tragici, scăpaţi de sub controlul superiorilor lor, care, tot la fel, îşi leapădă saliva şi mucii pe obrazul şi în ciuda Majestăţii Sale!... Vorba prozatorului Ion Avram: "Nu mai durează mult şi vom vedea cât de puţin a durat!"... mai ales că linguşitorii Săi, din ce în ce mai mulţi, însă din ce în ce mai hrăpăreţi, se scarpină-n fund şi în conturi, se ascund printre legi de paie şi prin găuri de lux!... Desigur, apărarea Domniei Sale nu trebuie lăsată la voia întâmplării, nu trebuie destrămată, nu trebuie abandonată! nu pot respinge, nu pot ocoli, nu pot refuza sprijinul de care are nevoie urgentă Majestatea Sa, Pământul!... Pământul care, iată, din ce în ce mai plin cu sicrie şi cu dezdumnezeire, abia mai stă pe linia de plutire, adică abia mai răsuflă în jurul Alcătuirii Sale, abia mai merge printre naivi încărcaţi de candoare şi demenţi scăpătaţi în delir!... Ăsta-i iadul dostoievskian al neputinţei şi infernul eminescian al resemnării! Nu?