Regăsire de Taină (V)

Scris de Ion Zimbru

Luni, 06 Iunie 2022 00:00

"Focul vânăt" a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea nu mai zvârle cu sudalma spre Cer! Nimenea nu-şi mai arată duritatea de şmecher sau de sărit! Rusul Serghei, poetul pe a cărui cruce poţi citi că "şi-a iubit şi ţara şi pământul/ cum iubeşte crâşma un beţiv", a reuşit să înmoaie inimile afumaţilor/ făcuţilor încremeniţi pe la mese! Fiecare-şi zice-n gând să dedice/ ridice câte-un Imn nevestelor/ ibovnicelor din dotare/ inventar! Şi fiecare jură să fie cel mai blând băiat/ bărbat din lume! Aşa de mult am reuşit să-i impresionăm prin murmurarea-slavă a Toamnei şi a Candorii, a Delicateţii şi a Jurământului de Credinţă/ Fidelitate! Unii îşi scot sculele telefonice mai scumpe decât propria-le viaţă! Alţii îşi scot plaivazele şi colile de hârtie! Şi unii şi alţii îl roagă pe Furtună s-o facă pe dictatorul, adică să le repete versurile blondului rus, spre scriere şi învăţare! Pentru că Furtună e la bază şi la vârf! Pentru că doar el ştie cel mai bine cum se repară stricăciunea dintre oameni, cum se pune furia cu botul pe labe, cum se porneşte maşina de Iertat!... Sigur că da! Toţi îşi scriu şi-şi propun să memoreze celebrul poem! Şi chiar să-l şi cânte! Prin urmare, Furtună ne roagă să-l mai murmurăm o dată, aşa, de dragul clienţilor puşi pe fapte mari, pentru ca să şi-l înregistreze, să şi-l fixeze pe timpane şi pe scule! Şi-l zicem! Şi iarăşi lacrimile forţează porţile Curăţeniei şi Uitării!... Şi iarăşi luăm pentru toţi câte una mare şi fără fund! Şi iarăşi auzim dictare/ mărturisire de Furtună către Prăpăd: "Poeziei mele nu-i lipseşte nici un nasture,/ poezia mea nu umblă cu fermoarul descheiat,/ poeziei mele nu-i lipsesc ipocriţii şi sperjurii,/ poezia mea se fereşte de lauri şi matostat!// Poezia mea nu poartă cămaşă cu guler murdar,/ nici pantalon destrămat a la mocofanul mărunt,/ nu scuipă pe stradă, nu face nici o politică,/ nu se dă nici în stambă, nu se dă nici la fund!// Poezia mea face lumină şi ordine chiar dacă/ este înconjurată de mizerabili şi de impostori.../ şi chiar dacă-i arătată cu degetele deşertăciunii,/ poezia mea nu-şi suflă nasul pe linişte şi pe flori!// Poeziei mele îi lipseşte celălalt capăt al lumii,/ poezia mea stă bine lângă poeţii din infern.../ iat-o, chiar acum dă mai mult decât primeşte,/ chiar acum, dezveleşte statuia laptelui matern!"//... Care va să zică, surpriză! Ce minunăţie a putut scrie monşer Furtună! Şi ce fel îi s/clipesc ochii ciracului său şi al nostru, Costică Prăpăd! Nimic mai frumos! Nimic mai surprinzător, dar şi răscolitor de sentimente! Nimic mai bun de admiraţie într-o contemporaneitate aflată la limita precarităţii şi infracţiunii, la limita suspiciunii şi cinismului fără leac! Nu?... (Stai să vezi!)