Documentare...la ”Evaziunea Sentimentală” (V)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Frumos! Formidabil!...Care va să zică, stimabila mea Maria, contabila mea mult mai mult decât misterioasă, cu asta se ocupă! Ce muzeu e-n stare să întreţină şi să contabilizeze! Un muzeu al celor care nu prea au avut şi nu au unde să-şi lase sufletul, să-şi descrie şi să-şi dăruiască/vândă veşniciei imediate, dacă nu totale, aceste formidabile păreri/epitafuri, explicaţii/madrigale, amăgiri/dezamăgiri! O nemaipomenită sumă de vieţi des/compuse în câteva rânduri, sub tăcerea adâncă şi înaltă a unui portret! Iată ce şi-a scris C. Mosor, fost măcelar şi mort de ciudă că l-a părăsit doamna O. Rândunică, fostă vânzătoare la Alimentara din colţ!
„Sigur că da!...acuma, la plecare/ cu tot cu steauă, mâna-i se (des)tinde/ iar pasărea Poesis cântă-i lira/ şi-l înveleşte-ncet, fără cuvinte!// Sigur că da!...acum s-adună toate/ sub semnul greu şi straşnic al tăcerii,/ şi-l vor, şi-l roagă negreşit, şi-l udă/ cu lacrimi delicate şi puzderii!// Sigur că da!...a fost cum nu se poate/ mai mult, mai sus, mai jos, mai acătării.../ cum nici măcar apropierea morţii/ nu şterge perspectiva depărtării!// Şi-a fost un fel de-alt început al lumii,/ departe de păgâne şi de sfinte?!.../ Sigur că da!...Poesis, cântă-i lira/ şi-l înveleşte-ncet, fără cuvinte!”//
Iată, aici, la spatele doamnei Maria, văd chipul delicat şi senin al unei iubitoare de animale, mai ales de câini! E madam V. Levănţică, distinsă şefă de raion la fostul magazin Universal, stinsă în urmă cu vro câţiva ani şi trecătoare frecventă prin acest Demisol ademenitor! Citiţi şi vă minunaţi! Citiţi şi înţelegeţi de ce vine atâta omenime şi-şi încarcă bateriile aici, şi se reculege, şi încă-şi adaugă răscoliri la memoriile viitoare!
„văd pe stradă şi mă doare/ o căţea cu trei picioare!/ uite-o, merge...lumea vede/ cum se ţine de perete/ şi s-opreşte şi se-ndoaie.../ au călcat-o trei tramvaie/ când căta s-aducă oase/ pentru fiicele frumoase,/ pentru fiii ţintă-n frunte.../ toţi cu zilele mărunte,/ toţi şi toate fără şanse/...numai dacă vrea să-i lase/ (vatmanul cu minte creaţă)/ să înghită nişte viaţă,/ măcar cât încă nu moare/ mama lor cu trei picioare!// şi aud şi văd pe stradă/ cum căţeaua nu e toată.../ după resturi – zi şi noapte,/ să adune-un pic de lapte/ şi să duc-un strop de vlagă/ la mărunţii din desagă,/ dintre scheunat şi ploaie,/ dintre suflet şi tramvaie.../ şi să sugă şi să crească/ (printre cei cu mintea iască)/ până când or să înveţe/ câte lacrămi şi tristeţe/ n-ochii celei care poate/ pentru ei, albi-negri şapte.../ şi-ntru slava celei care-i/ mama lor cu trei picioare!”//...(Stai să mai auzi!)

Citit 641 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.