Cu trei săptămâni în urmă, într-o convorbire telefonică paranormală şi amicală cu Madame Tussaud, convorbire referitoare la Brexit şi de soarta românilor după ratificarea acestui „delicat” tip de aiureală englezească, am ajuns dimpreună la o hotărâre care va să-mi schimbe/întortocheze multele/puţinele zile şi nopţi pe supra/faţa Planetei cucerite de Omenirea gunoaielor şi de Gunoaiele omenirii! Celebra Doamnă a zălogit (cu propria-i figurină de ceară, dar a şi jurat cu palma dreaptă pe Crucea de ceară a Eternităţii) că-mi vâră o „pilă” foarte serioasă pe lângă administraţia Londrei, pentru ca să fiu angajat drept paznic la Muzeul Figurilor de Ceară, că postu-i vacant de când Sir Brexit a zvârlit în Lună cu Spada cefalopodului W. Shakespeare! Renumita franţuzoaică de ceară mi-a mai promis că voi avea şi eu o statuie confecţionată din acelaşi material foarte bun de cuirasă pentru trântori şi că voi fi amplasat chiar lângă dumneaei, la intrarea în Muzeu! La terminarea convorbirii, tanti Tussaud m-a rugat să trimit un fel de „si/vi” (un fel de părere personală despre viitorul străjer) pe adresa electronică a Reginei/Mătcii Marii Britanii! Şi să aştept! Iată ce prezentare am fost în stare să „trântesc” la temelia Viitorului meu!
„sunt paznic la muzeul figurilor de ceară!/ ce singure-s, ce triste-s... şi parcă-s lumânări/ sortite să trăiască (o viaţă-ntreagă) stinse,/ zâmbind deşertăciunii şi-atâtor nepăsări,/ privind cum pierde vremea nimicul în mişcare/ şi-şi gâdilă orgoliul de a fi fost pe-aici,/ unde s-aude moartea căscând de plictiseală/ printre atâtea gene şi genii mari şi mici!// n-am voie să le mângâi uitarea exemplară,/ nici să le spun cuvinte şi nici să le ating!/ sunt nişte stele fixe şi reci şi încuiate-n/ această umilinţă pe care vreau s-o-nving/ şi să le dau la toate, drept plată şi merinde,/ o flacără, să ardă până la capăt când/ nimicul în mişcare va fi să afle, astfel,/ cum doar înflăcărarea-i loc sacru pe pământ!// sunt paznic la muzeul figurilor de ceară,/ unde şi tu, frumoaso, nădăjduieşti s-ajungi/ şi să te-admire-(aiurea) nimicul în mişcare!/ mai bine stai acolo, regină peste lunci,/ regină peste dealul, regină peste valea/ cu zmei şi zimbri singuri, din carne şi din os!/ gata, închid muzeul şi plec tocmai la tine!/ aşteaptă-mă în flăcări, să mergem sus, pe jos!”//... [Publicitate: „Cel ce cunoaşte este ca şi lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări” - (Sfântul Ioan Gură de Aur)]
