Dragă (şi des/cântată de păsări rare) Marie de la Pădurărie,
într-o carte cu poezii scrise de Dimitrie Stelaru, pe care am recuperat-o din ruinele fostei Biblioteci a comunei natale, Rădeşti, taman la pagina cu celebra poezie „Taverna”... („sunt o trestie sfâşiată de vânt/ în mijlocul mlaştinii râioase,/ taverna aceasta miroase-a pământ/ şi a fete frumoase”)... am găsit un bileţel scris de tine, foarte vechi, însă impresionant prin acurateţe, prin caligrafie, dar şi prin conţinut! Iată ce am cetit în acest mesaj tulburător: „În partea de Nord a comunei Rădeşti se află o Pădure cu Salcâmi, întinsă pe două Râpi şi pe două Dealuri! Aici, într-această minunată umbră a Liniştirii şi într-această minunată liniştire a Umbrei, am avut norocul să întâlnesc cele mai dragi personaje din nemuritoarele poveşti ale fabuloasei mele Copilării! Aici, într-acest Spaţiu şi Timp înmărmurite-n Candoare şi-n Respect, am auzit şi am văzut şi am înţeles că Taina trebuie protejată, apărată şi lăsată în Pace! Aici, în Dimensiunea aceasta de Basm, am atins şi am inspirat aerul sfânt din partea cea frumoasă a Deşertăciunii! Cred că ar trebui de/scris mai acătării şi mai mult din cauza/mulţumită cestui meleag numit Trifa! Nădăjduiesc din tot Sufletul că, odată şi odată, cineva o să descopere bileţelul... şi va scrie! Astfel să ne ajute Dumnezeu!”...
Sigur că da! Hai să scriem, dragă Marie de la Pădurărie!
„foaie verde eşti tu!... foaie verde sunt eu!.../ hai pe valea din deal să dăm apă la zmeu!//... l-am văzut singurel şi puţin, în vâlcea,/ asculta păsări mici şi (oleacă) plângea!/ şi am dat să-i vorbesc: ce faci, zmeule mic?/ o mai ştii pe ileana uitată-ntr-un plic?/ am citit-o din nou! vrei şi tu s-o citeşti?/... uite, ia-o şi hai să fugim în poveşti!//... el a dat ca să steie din plâns, dar n-a stat!/... şi, aşa, printre lacrămi de zmeu blestemat,/ i-am văzut vorbe rare, de sus până jos:/ cu ileana, în plic, nu era făt-frumos?/ fără el, nicăieri nu am rost pe pământ!/ fără el, nici nu pot să mă ţin de cuvânt!/ fără el, sunt un zmeu prăpădit prin vâlcea.../ şi simt moartea cum suie la inima mea!/ dă-mi o rouă, s-o beau, că mi-i sufletul sec!.../ eu sunt mic şi puţin şi n-ajung să-mi culeg!/ şi, apoi, nene om, doar o vorbă-ţi mai zic:/ hai, te rog, hai acum şi mă-ngroapă în plic!//... foaie verde eşti tu!... foaie verde sunt eu!/... hai pe valea din deal să dăm apă la zmeu!”//... Tare-aş vrea să-mi spui ce părere ai, dragă (şi des/cântată de păsări rare)
Marie de la Pădurărie! Dacă te hotărăşti să-mi spui, trimite-mi un mesaj cu Zmeul de Hârtie!...
(Stai să vezi!)
