Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a "prins" definitiv!... Omul care a vrut să se facă invizibil, dar a "murit" şi a "înviat", îmi mulţumeşte! Şi-şi continuă Istoria! „Regret că Hoţul de Buzunare s-a speriat şi a fugit! Şi tare mi-i teamă c-o fi crăpat de spaimă! El m-a salvat! Chiar dacă nu eram Mort de Tot, nu cred că aş fi avut forţa necesară să îndepărtez ditamai Lespedea de pe Groapa betonată a Veşniciei! Nu?... Eu nu am nici o îndoială în sensul cestui Fenomen! Toate substanţele pe care eu le-am gustat/mâncat gândindu-mă c-o să devin Nevăzut Viu, nu numai că n-au folosit în acest Sens, ba chiar au contribuit formidabil la Conservarea trupului meu! M-au dus la Moarte Clinică, aşa cum o numesc Specialiştii în Viaţă! Şi, pentru că nu aveam nici un aparţinător, m-au mormântat cei 3,14 prieteni care încă nu mă părăsiseră n-acel Moment Astral! Aceştia m-au îmbrăcat şi m-au încălţat cu ce a găsit/avut fiecare! Aşa se explică Ţinuta mea Ostentativă-n privirea Cârcotaşilor de Serviciu, ţinută pe care-o port până la cealaltă Moarte, cea Adevărată, dacă o să fie Vrodată! Deoarece, sunt deplin Sigur, Hoţul de Buzunare a bănuit că veşmântul extravagant Ascunde un mort înstărit, drept pentru care a pus la Cale o Profanare, adică, în ultimă Accepţie, Salvarea mea! Şi nu mă mir nici o Clipă că te-a surprins Romanţa Mortului! Aşa m-am imaginat, cum scrie Minulescu! Şi pot spune, tot într-acest Sens, că Pofta mea de Viaţă şi de Moarte se găseşte şi-ntr-o Nemaipomenită Parabolă din Poezia lui Submarin Cosorescu: într-o zi am mai murit o dată/ şi într-o zi tu nu ai mai venit/ viaţa-ntr-o stea mi se părea ciudată/ ca florile cu gâtul pe cuţit// tristeţea ta de harfă părăsită/ imploră nişte mâini ce nu mai pot/ tu niciodată nu vei fi iubită/ eu niciodată n-am să mor de tot// sunt şi aici... mai sunt şi vreau să mai/ refuz plecarea în secunda-vamă/ să bandajez fractura piciorului de plai/ şi să iubesc sirene de alarmă//... Tu ce zici? Ai ceva de zis? Bineînţeles, nimeni n-a crezut şi încă nu crede acest ADEVĂR! După cum vezi, astăzi, din ce în ce mai mult, oamenii acestei Planete se îndoapă cu Sintetice, fiecare-i mai mult Artificial decât Natural! Trupul meu, amăgit de-un gând fantasmagoric, s-a transformat în Robot! Vezi?”... (Stai aşa!)
Un deștept foarte slab (VII) Scris de Ion Zimbru
