E sâmbătă şi sfârşit de toamnă. E splendid. Nici cald, nici frig. Peste tot, prin copaci, numai aur şi aramă. Şi multă foială în jurul meu. Şi nanul, şi nanele, şi de-ai noştri, şi de-ai lor, şi vecine. Şi câte-un ţânc mai răsărit, şi câte-o ţâncă mai curioasă, uitându-se prin gardul de nuiele orizontale, aduse de tata, din pădurea lui Vasile Candrea!... iţindu-se printre tufe de dumitriţe, printre ochiul-boului, să vadă ce se petrece cu mine, ce-i cu atâta interes în preajma mea şi a urletelor mele de plod lacom, aflat în anul șaptezeci, primul an al vieţii, adică...! Sigur că da, e dârdora pregătirilor pentru botez, pentru botezarea mea, adică! ce foarte frumoase şi foarte frumos îmbrăcate sunt nanele mele din Rădeşti, venite repede la Zimbru să creştineze creaţia recentă a mamei! uite-le cum umblă ca argintul viu, cu scutece nou-nouţe, cum una îmi spune să mai şi tac, nu să urlu continuu, cum una îmi cântă cântece de amăgire, de alean, de somn, cum spun descântece de deochi, doar-doar am să încetez cu behăitul după mama, după laptele-i sfânt!... Sigur că da, numai când mă alăptează, nu urlu! în rest, terorizez cu plânsetul toată mahalaua asta mică şi feerică, cea mai limpede şi înaltă şi adâncă mahala din lumea noastră şi a voastră şi a lor! sărmanele femei nici nu ştiu ce să-mi mai facă, nici nu ştiu ce să-mi mai spună, poate tac naibii, poate adorm, poate mă papă moartea prin somn!... Uite, vina ţaţa Pachiţa, mătuşa lui tata! vine cu o trestie, mă măsoară, se apucă de boscorodit, de mormăit, de bălăbănit, de bălăngănit nu ştiu ce baliverne şi bazaconii universale, poate tac!... aiurea! ţi-ai găsit să tac! nici vorbă! urlu pe nu ştiu câte octave! toţi dau din umeri şi din mâini a lasă-mă să te las, a lehamite! unii chiar scrâşnesc, unii chiar mă scuipă, cică-s deocheat! alţii cică să mă ducă naibii mai repede la biserică, fiindcă cer botez, vreau botez!... aiurea! eu cer lapte, vreau lapte, urlu numai după lapte, atât!... Gata, vine mama de prin grădină, de prin ogradă, de peste tot! gata, mă ia în braţe şi-mi zice "taci cu mama!"... şi-mi dă lapte de mamă, şi-mi dă cuvinte minunate! ce lăcomie pe capul şi pe sufletul meu! parcă aş fi duşmanul a tot laptele matern de pe pământ, parcă sunt în stare să înghit toată cărarea lactee!... Gata, mă aşează pe scutece, mă înfăşoară, că-i vremea să mă care la biserică, să mă bage în cristelniţă!... aiurea! nu mai pot (eu) de biserica lor! îmi văd de urlat şi umblu cu ochii numai după mama! gata, nanele mă dau din mână în mână! îşi fac cruce! şi plecăm!... (Stai să vezi!)
LOVITURA (IV) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
