"Am un prieten care nu are nici un prieten!" - aşa îmi şoptea (de fiecare dată) scriitorul (şi prietenul) meu amărui. Şi nu numai atâta îmi spunea. Îmi zicea şi "mor, deci exist!"... Mergeam pe stradă, ne târcoleau amicii şi duşmanii. Ne uitam frumos la sărmanii de ei. Tot la fel îi şopteam (şi eu) lui. Nimic mai trist şi mai adevărat. Nimic mai adevărat şi mai trist!
Împreună, de câte ori dădea dezlegare cel de Sus ori cel de Jos, îl făceam pe dracu-n patru, ori îl făceam ghem, şi mergeam la una mică, ori la una mare, aşa, pe vorbă dulce (mult aduce)... ori pe datorie. Şi începeam să scormonim literatura. Dar nu numai literatura. Scormoneam şi amantele. Le scormoneam cu sintagme sublime şi cu madrigale în metru antic şi modern. Cu autopersiflare umblam la dumnealor. Poate-poate aflam vruna să ne împletească sicrie!
Deseori, nu (ne) răsărea nici o bacantă în cale. Erau din ce în ce mai rare şi mai scumpe la re/vedere. Rareori, ne strângea câte una, ori câte două, încet şi blând. Ca şi cum am fi fost într-o noapte cu lună de miere. De mâna care scrie despre ele ne strângeau. Şi de sufletul călcat şi îmblânzit, dar şi părăsit "precum în cer, aşa şi pe pământ"!
Desigur, iată, îl invidiam, tare îl mai invidiam pentru blonda aceea! Desigur, mă rodea invidia şi pentru bruneta aceea! Fiindcă fiecare are un prieten care (nu) are un prieten! Numai noi nu avem nici unul!... Şi basta!
Arareori, se auzea cum ne bate gândul câte o idee. Adeseori, nu ne băta gândul nimic. Nu-i nimic! - ziceam. Ce bine-i că nu ne mai bate gândul (cu) nimic! Şi ce bine-i, Dumnezeule, aşa, fără nostalgii, fără fascinaţii, fără proiecte, fără visuri! Ce minunat e numai să păşim pe strada asta, pe strada cealaltă... şi să vedem cât de deştept şi cât de ignorant este Marele Nimic!
"Am un prieten care nu are nici un prieten!"... La fel îmi spune (şi el) mie. Dacă nu murim, nu-i aşa că nu existăm?... Te salut, scriitorule amărui! Şi te aştept să mergem prin urechile acului, să trecem prin inel! Te rog să nu vii singur! Te rog să vii cu "maşina de distrus tot"! Să iei şi "fetiţa cu brichetă"! Şi să mergem, să mergem, să tot mergem... ziuă de Orice până Oricând! Fiindcă ne strigă precum sirenele pe Ulyse! Fiindcă ne aşteaptă o "viaţă de schimb"!... Şi nu ne aşteaptă aşa, cu mâinile goale! La porţile Troiei, ca pe nişte victorioşi împotriva noastră, este gata să ne primească domnişorul Orfeu cu lira, domnişoara Melpomene cu pâine şi sare... dar şi Învăţătorul, să ne facă vin din apă şi să ne arate Calea spre Deşertăciunea Următoare!
