DIVINA TRAGEDIA: FRATELE lui AGHIUȚĂ

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 08 August 2025 00:03

Fiecare este născut odată cu El. Şi nimeni nu-i scapă acestui diavol care, pe lângă alte rele, i-a fost „dat” de către şugubăţul/cinicul Demiurg. Acest otrăvitor se află, încă din prima clipă a zvârlirii din placentă, şi la mine, şi la tine, şi la ea, şi la el. Nimeni nu se poate lăuda că nu l-a avut, că nu-l mai are. Cine se laudă că a fost născut fără El, minte. Cine se laudă că a scăpat de El, se aşează, nolens-volens, sub semnul probabilităţii. Măria Sa, pârdalnicul nevăzut „la prima vedere”, a schilodit Natura, a falsificat şi a dărmat Istoria. A ucis. A violat. A pus pe foc păsări şi flori. A nenorocit frumosul şi simplul. A  răspândit snobismul, adică una dintre cele mai crude laturi ale Sale. El este cel care „cultivă” Ura. El însămânţează Urâtul. Numai El aruncă Delicateţea şi Candoarea la gunoi. Numai El unge (pe scaune înalte şi cu orice preţ) Domnia celor celebri 4L, adică, am mai spus, Lenea, Luxul, Lăcomia şi Laşitatea. Prezenţa Sa în Viaţă se observă la fiecare pas, în fiecare mijloc de transport, în fiecare casă, oriunde, oricum şi oricând. E un hohotitor, un sadic. E un pestriţ la maţe. E un negru-n cerul gurii. Un bandit. Un criminal în serie. Şi aproape nimeni nu vrea să rămână fără Dânsul. Aproape toţi îl divinizează şi-i închină osanale în particular, în şleahtă.  Unii şi-au pierdut viaţa numai şi numai din cauza Sa. Alţii şi-au pierdut averile strânse „mulţumită” Lui. Pe unii dintre posesori i-a împins la sacrilegii, la paricid şi la fratricid. Pe alţii i-a determinat să-şi abandoneze familiile, onoarea, crezul, demnitatea. Şi nu am auzit că există vrun tratament (empiric sau modern) împotriva cestui aghiuţă, împotriva cestui focar a toate devastator. Chiar îmi vine să cred că se „cultivă” pe scară adâncă şi înaltă, în şcoală şi acasă, în toată societatea, de la vlădică până la opincă, pe toate coordonatele im/puse între cântecul de leagăn şi prohod. El „operează” şi-n singurătate, şi-n mulţime, şi pe Pământ, şi în Cer. Pentru că aşa a gândit şi aşa a vrut şi aşa a procedat Demiurgul cel Rău, cum adevărat grăieşte Emil Cioran. Pentru că unui Demiurg Bun nu i s-ar fi trecut printre „deşte” şi printre „gene” tot ce se vede şi se aude „contaminat” cu El. Prin urmare, trebuie distrus cât mai urgent acest El, adică Eu(l), adică Egoismul din fiecare. Fiindcă Eu(l) sfărâmă şi nenoroceşte Pacea şi Iubirea. Eu(l) accelerează setea păguboasă/continuă de glorie...(şi, în consecinţă, tendinţa de nimicire a oricărui fel de Adversitate)... despre care monşer Balzac zicea convingător/provocator (!?): „Gloria este un egoism divinizat!”...ATÂT!