Doamna din titlu este nevasta lui moş Ion la fel de Mutelcă. Împreună (zi de zi şi noapte de noapte) ceşti doi grozavi şi blânzi discipoli ai Poeziei şi ai lui bădia Socrate au trăit aproape bine şi aproape liniştiţi, dar curaţi şi crezători în Suflet şi în Dumnezeu şi în Curat cum numai Singurătatea lui Unu poate fi. Totdeauna au avut la bază socraticul „ştiu că nu ştiu nimic... şi nici măcar atât”. Totdeauna s-au străduit să nu deranjeze micul şi marele împrejur, să nu facă altora ceea ce lor nu le place! Mai mare dragul să-i fi văzut cum citesc din Cele mai frumoase poezii de dragoste ale Omenirii, dacă, bineînţeles, vecinii lor, nişte „ingineri” şi nişte libidinoşi şi nişte tigori departe de cei şapte ani de-acasă, dar şi de alfabet şi de minima morală, nu-i terorizează cu buldozere şi picamere şi percutoare şi ghilotine şi fierăstraie şi alte scule de făcut curăţenie, cică!
Ieri, la douăzeci de ceasuri şi cincisprezece minute, Maria Mutelcă a făcut atac de cord din cauza unui astfel de tembel terorist cu decibeli dincolo de orice lege şi dincolo de orice bun-simţ! Mâine se petrece mormântarea! Şi trebuie să merg şi eu după Maria! În cortegiu, adicătelea! Că tare se mai bucura şi lăcrăma când îi recitam poeziile lui Don Cezar Ivănescu... despre Maria! Şi m-a rugat şi moş Ion la fel de Mutelcă să nu lipsesc de la îngropăciune! Mai ales că dumnealui a scris un fel de bilet de adio, un fel de elegie, mărturisire... nu ştiu cum să-i zic! Şi cică trebuie s-o citesc eu înainte de închiderea copârşeului, că aşa a lăsat (cu limbă de moarte) venerabila Maria! Şi cică m-a implorat să şi arăt cititorilor din astă Lume spovedania Omului său!... Sigur că da!... Negreşit! Nu se poate pentru ca să nu dăm ascultare acestui cuplu romantic absolut, Ion şi Maria!
<<De mâine, gata, nu mai scriu/... mă dau la fund (cum se mai spune).../ a fost frumos, este târziu/... şi floarea-soarelui apune!// De mâine, gata, pun pe foc/ proiecte, visuri şi himere,/ nu mă mai mint, nu mă mai joc.../ şi nu mai zic „la revedere”!// De mâine, gata, mă ocup/ de toate cărţile pe care/ le-am dat la praf, le-am dat la lup/ sau le-am uitat la întâmplare!// De mâine, gata, stau mereu/ şi mă reped la Poezie,/ înmormântez un Dumnezeu/ pe care ţi l-am spus şi ţie!// De mâine, gata, car prescuri,/ covrigi şi cruci iubirii noastre.../ nu mai îndur, nu mai înduri/ cadavrul florilor albastre!...// A fost frumos, este târziu.../ şi floarea-soarelui apune/...!... De mâine, gata, nu mai scriu/... mă dau la fund (cum se mai spune)...!>>//...
Odinească-se în pace şi Maria aceasta! Dacă nu cumva şi Acolo s-or afla terorişti amenajându-şi Veşnicia cu bormaşina Nesimţirii!... SIGUR CĂ DA!
