Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

 

Te rog să fii foarte atentă: autoarea prezentată aici şi acum este alcătuită din două cuvinte. Împreună, aceste două cuvinte seamănă foarte mult cu singurătatea lui Unu, iar singurătatea lui Unu seamănă foarte mult cu mama sa la naşterea ei, drept pentru care orice epitet devine inutil în preajmă! Adică, nu pot spune "mai inefabil" sau "foarte inefabil", nu pot cultiva nu-mă-uita în Sahara, dar pot săpa o fântână, mai ales acum, când fabrica de fântâni se află în reorganizare juridică, iar angajaţii au fost daţi afară, acuzaţi de evaziune sentimentală şi surprinşi cu buzunarele pline de "cartesenţe" pe cărarea hoţilor şi pe alte cărări!…

Înainte de începere, se deschide fereastra pe dinafară, să intre cuburile de aer. Intră, ne perforează retinele şi se întorc în punctul de plecare cu o viteză de 300 de mii de lumânări pe secundă. Sunt cuburi moldave, re/cunoscute…şi tare bine ar fi fost să fie măcar unul la căpătâiul lui Labiş, atunci, în 22 Decembrie 1956, când poetul a zis: "mamă, tată, daţi-mi un metru cub de aer, că mă sufoc!"…

Mult mai înainte de începere, văd o femeie zâmbind şi venind cu o floare de salcâm dinspre nordul Moldovei de sud, mărşăluind spre celălalt capăt al sferelor, dar şi al erato/sferelor din care îşi ciopleşte cuburi, cu migala personajului liric din "Lecţia…" lui Nichita. O femeie dintre acelea despre care se spune că-i floare de câmp la ureche, dintre acelea puţine, dar nenumărate…o femeie de care nu poţi să nu te îndrăgosteşti, pentru care nu poţi să nu faci măcar o scară de mătase şi să nu scrii un sonet despre cum eşti iarbă până când osteneşte lumina!…

Este suficient să stai o clipă de tăcere în jurul său, şi gata: poţi să te alegi cu un cub de aer, de câte ori vrei pe zi, după cum recomandă medicul Vasile Voiculescu şi alţi terapeuţi cu poezia în sânge până la os!…şi gata: poţi striga la ceruri "şi eu am fost în Arcadia!"…iar clopotarul să anunţe dreptul poetului la păcate şi la iertare, dreptul sacru la pace şi iubire, dar şi la mere interzise!…pentru că poezia nu ne umple buzunarele şi nu ne rezolvă mofturile conjunctural/convenţionale, însă sigur ne face mai buni!…

După toate acestea, se deschide fereastra pe dinăuntru, fiindcă începe rochia de mâine, iar mâine începe rochia de seară, al cărei capăt nu are sfârşit!…Marin Sorescu: "şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus"…AR!

Citit 2898 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

1 comentariu

  • postat de l.c. Luni, 05 Martie 2012 08:14 Link la comentariu
    0
    0

    Elogiu, sa zicem. Ironie, sigur. Plus un firicel de sarcasm... tavalit prin piper...
    Asa ca, Poetule, protejeaza-te de... ispita... cu o crenguta de... stejar...
    Insa, ar mai fi de asteptat... pana renaste natura-mama.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.