Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

 

După ce a fost dat afară din biserică şi din hainele preoţeşti, şi după ce i-a administrat coanei foste preotese o bătălie soră cu moartea (episodul soldându-se cu plecarea bietei femei în lumea largă), I.G. s-a apucat de păscut. Că avea oi şi capre multe. Chiar şi măgar avea. Auzise că scrisesem despre faptele golăneşti ale sfinţiei sale (de unde i s-a tras şi debarcarea) şi-mi era cam frică să dau ochi în ochi cu înălţimea sa enormă. Că tare enorm era sărmanul fost popă, semăna leit cu uriaşul din "Jack şi vrejul de fasole", inspira oleacă de teamă, deşi n-am auzit să fi fost implicat vreodată în spectacole cu ghioage şi pumni! Îi plăceau chiolhanurile, într-adevăr, însă respecta aproape toate poruncile auzite pe muntele Sinai, purta respect Celui de Sus, nu prea se băga unde nu-i fierb oasele, chiar dacă i se dusese vestea pentru isprăvile sale paralele cu principiile altarului şi ale cumsecădeniei divine…
Într-o zi, venind din poghiazuri, dar încă bun credincios şi bun slujbaş al bisericii din Bursucani, uriaşul I.G. găseşte măgarul căzut în veceu. Veceu rustic (ştiţi ce este şi cum este, nu cred că trebuie amănunte), cu podeaua şubredă, pericol teribil, nu glumă! Cine ştie ce gânduri l-or fi mânat pe sfântul animal să ignore avertismentele afişate cu litere mari, să vadă şi să priceapă orice măgar: "nu intra!", "pericol de cădere!", "voi ch'entrate, lasciate fuori ogne speranza!!"… Astfel, măgarului i se vedeau numai urechile din conţinutul gropii, îşi număra ultimele suflări când a fost descoperit. Desigur, bugetarul negru cheamă nişte săteni şi, cu chiu şi cu vai (vă daţi seama, nu cred că trebuie amănunte), reuşesc să scoată măgarul din amestecul plin de istorie şi produse metabolice foarte multe şi foarte cunoscute pe suprafaţa frumoasei noastre planete. Apoi, îl spală cât îl spală, îl pun la uscat…ăsta tremură din toate articulaţiile, parcă ar vrea să spună ceva despre templul din Ierusalim, nici nu mai rage ora exactă…A doua zi, I.G. vrea să-l înhame la teleguţă, dar sărmanul animal dă semne de neputinţă, de slăbire şi slăbiciune post factum, n-are tragere de inimă, stăpânul (nu) crede că se verifică proverbul cu încăpăţânarea… Brusc, preotul se înfurie, ia toporul, taie măgarul în două şi-l aruncă în râpă…Ceva dostoievskian pluteşte în aer: "Urât mai trăiţi, domnilor!"

Citit 3166 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.