Vinerea trecută, cam împrejurul prânzului, merg la biserică să mă închin o ţâră, să aprind puţină lumânare şi să mă uit oleacă pe pereţi, că-s frumoşi, afumaţi, reci şi definitivi ca nişte cadavre gata de plecare. Parol, execut acestea toate, m-ai trag cu coada ochiului la câte-o vădană recentă, la câte-o domnişoară îngenuncheată pe sub icoane şi pe lângă evanghelii, poate ia zece la purtare, poate ia bacalaureatul, poate-i vine zburătorul la fereastră, poate i s-arată…mai trag cu urechea la sfinţii proaspeţi de pe ziduri (poate aud şi eu ceva încurajator), mai mă uit la cărţile din biblioteca bisericii (sunt bune, da, cărţile sunt încă bune şi interesante, domnilor!)…mai ies, mai intru (când ies, ies cu spatele, cum enoriaşul isonar şi mecanic de pe strada Frunzei, să zică lumea că intru mereu)…
Nu-i aglomeraţie, foarte rar răsare câte-o babă în sensul spovedaniei şi al rugăciunii tăcute, foarte rar întreabă cineva de ceva, e linişte din aia vecină cu aia sepulcrală, foarte potrivită pentru turnat filme de făcut părul măciucă, brrr!…mai ies, mai intru, mai stau de frumuseţe şi de taină şi de Sri Ramana Maharşi şi de vorbă cu epitropul din/în spatele bisericii (administratorul lăcaşului de cult trebuie să facă ture, din când în când, până la poartă, s-o deschidă şi s-o închidă când vrea cineva să intre sau să iasă, să nu se întâmple ceva, ferească sfântul!…)…se întoarce, mai stăm de vorbă…Nu ştiu cum pupăza, dar, la una dintre ture, uită o babă încuiată în biserică…îşi aduce aminte, pleacă repede, îi descuie uşa babei, vine şi povesteşte evenimentul…îşi aminteşte că poarta-i ferecată, pleacă repede s-o rezolve şi, când colo, ce să vezi?…baba, sprintenă ca o zvârlugă şi isteaţă ca o apoftegmă octogenară, pusese un scaun şi se pregătea să escaladeze gardul alcătuit din şipci metalice ascuţite, numai bune de sur/prins babe credincioase plecând liniştite după rugă şi mărturisire, dar cu un aer fraudulos în ochii trecătorilor neobişnuiţi cu astfel de "probe olimpice" în cartier (şi, la biserică, mai ales!)…
Până la urmă, baba a ieşit pe calea cea dreaptă, cam contrariată şi lămurită în sensul păţaniei şi în alte sensuri terestre…Bine că n-a rămas toată ziua şi toată noaptea să se închine în biserică pentru tot cartierul, pentru toată viaţa şi toată moartea!…Bine că n-a rămas agăţată în gard ca o strachină cu panseluţe!…Bine că nu s-a petrecut pe întuneric să bage în lichituri vreun muritor târziu!…
Ieri, am văzut-o la colţ: e sănătoasă şi veselă şi arată pregătită oricând pentru asemenea sărituri mortale.