Odată, după ce am furat toţi castraveţii din grădina lui moş Gheorghe şi toate guliile din ograda lui moş Costin…nici nu se înserează de-a binelea şi mă strigă mama (de pe prispă) să mă duc la ea, că are să mă întrebe ceva, să-mi spună nu ştiu ce!…Eu mă uit prin gardul împletit cu nuiele orizontale ("cumpărate" de tata, din pădurea rădeşteanului Candrea) şi o zăresc pe mama cu varga în cumpănire (din lemn de corn de la războiul de ţesut, tare şi elastică, numai potrivită pentru scos castraveţii şi guliile din cap), cătând "frumos" către drum, de o parte şi de alta, poate mă vede cum mă duc (repede şi ascultător) să mă "consulte", să-mi dea de "cheltuială", adică!…
Desigur, mă prind căldurile (şi sudorile reci, nu?), mă gândesc să fug nu ştiu unde, mă aplec pe sub garduri de cătină şi porumbele (mă pricep să mă furişez, că doar sunt hoţoman de legume şi fructe, nu?) până ies din raza de acţiune a ochilor mamei şi a geamurilor casei părinteşti...(mi se pare că şi casa mă urmăreşte, că geamurile casei sunt ochii mari şi albaştri şi verzi ai copilăriei, sunt liniile subţiri dintre naştere şi viaţă, dintre viaţă şi moarte, dintre tot şi nimic, dintre acolo şi aici, dintre atunci şi acum…ehei, ochii mamei şi ochii casei!…aceiaşi ochi, de fapt!…ochi care mă urmăresc şi acum, în somn, în vis, printre lacrimi, printre nădejde şi alienare, printre nuielele gardului de atunci, nuiele cărate de tata, cu spinarea lui în veşnică neaplecare şi neostenire, cu speranţa lui suită în bibliotecă şi în veşnică pomenire…!)…
Mă duc la bunica (îmi zic dârdâind de frica mamei, dar şi de bucurie că am unde să mă ascund, că nu aleargă mama după mine), mă duc la bunica Maria din Rădeşti, acolo mi-i scăparea (aproape) de fiecare dată, nu?…Şi, până află bunica de ce şi cum se face de-i calc bătătura pe-nserate, sigur dispare supărarea din sufletul mamei, sigur trimite vorbă pe cineva că m-a iertat, că trebuie musai să mă întorc la vatră, fiindcă tocmai a copt un cuptor de colaci şi (acum) îi unge cu smântână (cum pupăza să refuz asemenea ofertă?), fiindcă moş Gheorghe şi moş Costin nu-s cărpănoşi, nu-s negri în cerul gurii, s-au îndurat de mine (şi de data asta, dar să nu se mai întâmple, da?)…Stau câteva zile la bunica Maria (văduvă exemplară) mă duc la film la moş Hârţanu, mă duc la Teica din Vale, la fântâna Mielului, mă duc la Trei fântâni alde Boza (sunt mulţi) mă duc încolo şi încoace…poate vine fata cu ghetele pe dos, poate vine să mergem la capătul cărării fără capăt…poate vine!…Dar nu vine!…Oare unde-o fi?
