Să plângă doar aşa, de ochii lumii!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai răspunde. Nu mai vrea să răspundă. Nu mai poate să răspundă. E posibil să fi ars. Să fi ars de tot. Mi-i frică. Totdeauna mi-a fost frică de holocaust. Mai ales că nu am fost niciodată adeptul acestui fel de ritual, acestui fel de sacrificiu. Am considerat că divinitatea atotştiutoare nu are trebuinţă de asemenea ofrande, mai ales când subiectul ars/ de/ tot a fost în stare să cultive beladonă în deşert şi miozotis la polul nord, mi-a umplut carul mare cu mere, mi-a dat carul mic să mă joc retroactiv şi să-l umplu cu greierii copilăriei şi să-i car (măcar iluzoriu) până acum...când, iată, nu mai răspunde, nu mai are ce, nu mai are cum, nu mai are pentru ce. nu mai are încotro...!

Nu mai strigă. Nu mai vrea să strige. Nu mai poate să strige. E posibil să fi tăcut. Să fi tăcut de tot. Mi-i frică. Totdeauna mi-a fost frică de tăcere. Pentru că o simt grea şi apăsătoare. Mai grea şi mai apăsătoare decât tot zgomotul folosit întru naşterea şi desăvârşirea acestei tăceri, mai ales când subiectul tăcut/ de/ tot m-a făcut să cred că sunt vultur cu sânge de păpădie, m-a lăsat să domiciliez în braţele sale, mi-a uns rănile cu apă vie din râpile şi teicile copilăriei, mi le-a bandajat cu frunze de mătrăgună şi nu/ mă/ uita...nu m-a lăsat să stau cu mâna întinsă la colţuri de neant şi mi-a pus dulceaţă de cireşe amare pe talgerul inoxidabil al iubirii...!

Nu mai plânge. Nu mai vrea să plângă. Nu mai poate să plângă. E posibil să fi plâns/ de/ tot. Mi-i frică. Totdeauna mi-a fost frică de cea care nu mai plânge. Dacă nu mai plânge, nu înseamnă că râde. E posibil să nu mai aibă lacrimi. Şi doar i-am spus să nu mai plângă torenţial! Şi doar i-am spus să plângă doar aşa, de ochii lumii, şi să păstreze plânsul cum îl păstrez şi eu, pentru că ne vor trebui toate plânsurile să umplem cu ele râurile Infernului, fiindcă astea au secat, după cum se laudă domnul Caron, barcagiul sufletelor noastre, şi luntrea nu merge pe uscat, şi e păcat să rămânem şi să dormim şi să ne plictisim de-a pururi în Paradis...!

Ea, regina ne/autorizată a Moldovei, nu mai răspunde, nu mai strigă, nu mai plânge...El, regele ne/autorizat al Moldovei, îşi peticeşte sufletul cu miros de fân...şi pleacă încet, din ce în ce mai încet...În urmă, din ce în ce mai în urmă, rămân statui de sare pe obrazul pământului...!

Citit 5579 ori Ultima modificare Marți, 12 Iunie 2012 15:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.