Are douăzeci şi doi de ani, este domnişoară şi foarte frumoasă. Frumuseţe de pământ, naturală, proaspătă, fără adausuri şi farafastâcuri, fără morgă şi ostentaţie. Poartă pantalon scurt şi maiou transparent. Nu are nimic de ascuns. E vară. Grâul a venit în sat. E foarte cald. Mihai Boza, tatăl fetei, este gospodar. Are de toate. Are şi vin. Şi rachiu. Inginerul CAP(ului) se numeşte Nicodim. Inginer cunoscut, respectat, chiar temător (pot zice). Când îi vine poftă să bea rachiu, vine la nea Mihai, direct de unde se află. Uite, chiar acum vine călare, direct de pe câmp. Calul este mare, adică mai mare decât alţi cai mari. Inginerul leagă calul. Îl leagă de balustrada podeţului peste şanţul dintre ogradă şi şosea. Intră, dă bineţe, gospodarul ştie ce are de făcut, hai noroc, gesturi şi vorbe!...Fata cu pantalon scurt şi maiou transparent îşi aminteşte despre frumuseţea nobilă a cailor din filmele cu indieni, mai ales din filmul cu Winnetou...se plimbă pe lângă poartă şi gândeşte că acum a venit momentul să se suie pe cal, să simtă şi ea bătaia vântului prin păr, ca la femeile apaşe, să simtă galopul şi aroma libertăţii, mirosul de sălbăticie şi cavalcadă. Deschide poarta, se apropie (ce ochi mari şi blânzi are acest animal care a făcut cel puţin jumate din istoria pământului!)...şi începe să se suie pe cal...Şi, pentru că încearcă pe partea cealaltă, când simte trupul fetei pe locul de şa, armăsarul face spaimă, se ridică pe picioarele din spate, aproape vertical, nechezând şi zbătându-se şi pornind într-un iureş nimicitor spre Ghibarţ, stârnind trâmbe de colb pe şosea şi groază pe chipul şi în sufletul fetei cu pantalon scurt şi maiou transparent. Cu mare viteză, armăsarul coteşte în ograda CAP(ului). Sătenii care vântură grâul (îngroziţi de ceea ce văd) aruncă lopeţile şi fug în toate părţile, stârnind un nor de grâu. Când se apropie de uşa unei magazii, fata intuieşte pericolul, îşi dă seama că pe uşă nu încape decât calul şi că lovitura de tocul uşii i-ar fi fatală. Decide să sară. Şi sare. Impactul este dur. Simte pietre în carne. Îşi fisurează coloana vertebrală. Cu faţa în jos, plânge de spaimă că rămâne paralizată. Oamenii se strâng roată, nu au cuvinte, se crucesc...Inginerul: calu-i nărăvaş, nu trebuia să te sui pe el, ăsta prinde Dacia din urmă, nu glumă!...Nea Mihai vine nervos. Când vede că Tincuţa se mişcă, se ridică, se linişteşte...o drăgăneşte ca un tată şi pleacă (împreună) acasă.
Cumpăna fetei cu pantalon scurt şi maiou transparent Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
