Citez: "...am visat că plantam şi îngrijeam un (fel) de gard viu, dintr-un (fel) de arbuşti cu spini foarte ascuţiţi, dar care înflorea continuu, dumnezeieşte, în mii de rogvaivuri pe secundă, într-un balans policrom fantastic, indescriptibil, aproape înfiorator. Până aici, parcă nu (prea) pare ciudat. Însă, bizareria începe exact când am terminat gardul şi am văzut că-i în formă de cerc.
Deruta m-a copleşit (chiar m-a panicat, pot spune) fiindcă nu ştiam dacă e bine să rămân (în) interior (sclav etern pe Aria Cercului, care/va/să/zică!) ori să forţez lungimea cercului viu şi să mă pierd în exteriorul lipsit de margini şi de caracter, adică în singurătatea fără centru şi fără dimensiuni!"...Citatul face parte din albumul fără coperte, găsit în praful şi pulberea bibliotecii comunale, printre cărţi părăsite şi păianjeni în agonie, şi aparţine doamnei care l-a iubit foarte mult pe domnul care a iubit-o foarte mult pe doamna care...?!...
Pe o filă ruptă dintr-un caiet cu linii paralele orizontale şi adăpostită între filele acestui album, cineva a încercat (şi cred că a reuşit) să analizeze şi să explice întâmplarea misterioasă din acest vis, şi chiar să rezolve dilema doamnei care, în loc să-şi odihnească alcătuirea, face garduri vii şi-şi pune întrebări mortale. Iată soluţia propusă pe fila cu linii paralele: "Cred că foarte rare şi foarte puţine sunt făpturile feminine alese pentru a reprezenta Aria Cercului Viu în volumul Sferei Universale Moarte. De ce să ieşi din Cerc? Dacă râvneşti o Arie mai mare, nu ai decât să măreşti lungimea Cercului, adică să-i lungeşti (cât vrei) Raza, fiindcă altă posibilitate nu există (ori nu s-a descoperit, încă), mai ales că trei virgulă paisprezece rămâne imperturbabil, nesimţit şi definitiv.
Poate doar cercurile strâmbe fac excepţie, poate doar cercurile excentrice, cercurile defecte, cercurile militare, cercurile vicioase, cercurile literare!...Rămâi în Cerc, doamnă, chiar dacă ţi se pare că eşti încercuită! Doar ştii că numai două cercuri sunt perfecte: cercul copilăriei şi cercul iubirii! Şi ştii că aceste două cercuri pot fi invidiate frumos numai de un singur cerc: cercul sfinţilor, adică cercul care (din când în când) se îndreaptă şi se hodineşte lângă robii şi roabele lui Dumnezeu!"... Gata, vine cercul!
