Stau într-un pliu al timpului şi mă uit frumos şi curios cum trece domnul care a iubit-o foarte mult pe doamna care l-a iubit foarte mult pe domnul care, iată, chiar în clipa aceasta se îndreaptă spre Ea. Ei locuiesc foarte departe (unul de altul) cam la distanţă de două picioare (ale Ei) şi o mie şi unul de săruturi (tot ale Ei). El merge cu ghete din piele de zimbru. Poartă pălăria lui Poe şi redingota lui Eminescu, pantalonul lui Preda şi sufletul lui Serghei. Sufletul i se vede clar, pulsând incurabil, pentru că îl poartă pe dinafară. Iată, ajunge la Ea. La picioarele Ei, adică. Fiindcă Ea nu are nici poartă, nici uşă, nici geamuri...Ea nu se vede. Doar el o poate percepe. După cum se apleacă puţin, cred că-i sărută mâinile. După cum întinde mâna cu batistă, cred că-i culege oleacă de plâns. După cum tace, cred că ea îi spune ceva despre dezlegare la păcat, adică la cuvântul care ţine universul în echilibru şi apropierea în extaz. Domnul scoate o filă din buzunarul cu inimă şi bănuţ de icoană, o deschide emoţionat, cu degetele-i tremurătoare şi începe să citească: "parcă nu te-am văzut de o mie de ani...parcă mi-i teamă că se năruie tot frumosul pe care l-ai strâns de atunci, cu toate mâinile tale, şi mi l-ai pus în suflet, pe drum şi în buzunare!...uite, aprind candela, hrănesc paingul, îi recit Corbul lui Poe şi gândesc la tine cum faci linişte şi curat prin iubire!...parcă nu te-am văzut de o mie de ani, parcă ai plecat în Psaltire!...uite, încep pregătirile de plecare spre spaţiul şi timpul unde cred că te-am iubit prima dată!...parcă nu te-am văzut de o mie de ani, parcă vine Doamna aceea cu nota de plată!...parcă nu te-am văzut de o mie de ani!...dar nici tu, doamnă salcie de fântână, nu ai fost mai aproape, dar ai fost la fel de frumoasă, cum numai ochii Poeziei sunt în această minunată limbă română!"...
Domnul se opreşte. După cât şi cum tace, cred că o ascultă, cred că Ea îi spune cât de sfânt este păcatul în tot de-a lungul şi în tot de-a înaltul piciorului de plai, cât de adânc este raiul cu gura în jos şi cât de aproape e cerul când steaua stă perpendiculară pe cântecul păsărilor din crengile sale!... De undeva, din stânga sălciei, se aude cum explodează un ou de privighetoare cântând!
